Piatra Neamț. Incendiu la etajul II al unui bloc de pe Aleea Ulmilor

Azi noapte, 25 aprilie, în jurul orei 3,15, un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul al II-lea al unui bloc de pe Aleea Ulmilor din Piatra Neamț.

La fața locului au ajuns o autospecială de stingere,  o autoutilitară complexă pentru intervenție,  o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț. Conform informațiilor furnizate de ISU Neamț, la sosirea acestora focul se manifesta în interiorul bucătăriei.

Cele două persoane din apartament și alte 5 persoane aflate la etajele superioare au ieșit din bloc înainte să ajungă pompierii.

Incendiul a fost stins în scurt timp. Au ars aparate electrocasnice și s-au deteriorat obiecte de mobilier din bucătărie. Pompierii au evacuat fumul din interiorul apartamentului.

La finalul intervenției, reprezentanții ISU Neamț au stabilit că focul a izbucnit de la o lumânare lăsată nesupravegheată. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc și nu au fost victime.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...