reclama autocenter

manuscris baesu 1

Ziarul local „Reformatorul” din 1928 publică un articol-necrolog la moartea artistului.

„Piatra Neamţ e în doliu. A murit, vineri dimineaţa – în timp ce soarele revărsa potop feeric de raze luminoase – pictorul luminii, Aurel Băeşu. S-au închis pentru totdeauna ochii aceia de o limpezime profundă, în cari lumina se îmbină cu tristeţea adâncă şi cu suferinţa resemnată. Sunt oameni cari, deşi prezenţi printre noi – zilnic – nu-i observăm; sunt însă alţi cari s-au dus pentru vecie dintre noi şi, totuşi, îi avem pururea în minte. Dintre aceştia, de pe urmă, va fi Băeşu. Ca mai toţi artiştii mari, cari vor rămâne în istoria artei unui popor, tânărul pictor a cunoscut şi zile de slavă şi victorie, dar şi clipe de mari greutăţi – greutăţile inerente ale debutului. Greul meşteşug – de cântăreţ mut al priveliştilor minunate ale ţării noastre, al chipurilor de ţărance pârguite de soare, al figurilor de moşnegi, brăzdate de vifor – a făcut din Băeşu un maestru desăvârşit. Geniul şi talentul său, de a sculpta în bazoreliefuri colorate lumina şi umbra au reuşit să învingă nepăsarea publicului şi l-a silit să-i dea preţuirea meritată. O dovadă concludentă, recenta expoziţie de la Bucureşti. Opera lui Băeşu e multidă (?) Peisagii diverse – în mare parte inspirate de pe Valea Bistriţei – par adevărate simfonii împietrite în culori, pe care maestrul le-a surprins în acordurile valurilor furioase, ce se lovesc de stâncile malurilor, ori în gâlgâitul potolit al unui cot de gârlă desprins din vârtejul şuvoiului; portrete impresionante, în care a prins, minunat, momente de adâncă psihologie umană, în expresia feţei, în crispaţiile buzelor, în adândul liniştit al ochilor, în atitudinea capului; flori vii ce mângâie armonios ochiul şi par că răspândesc un parfum îmbătător; studii – nuduri – unde pictorul surprinde profunzimea şi complexitatea sufletească, gestul de remuşcare şi toată tremurarea nervoasă a celei dintâi dezgoliri… E, în mic – şi grăbit – expunerea marei opere a lui Băeşu. O boală nemilostivă păgubeşte arta românească de un prea tânăr şi profund talent artistic. Opera însă – în care Băeşu şi-a irosit zilnic sufletul şi viaţa – va trăi şi-i va perpetua la nesfârşit numele”.

manuscris baesu

Articolul precedentAccident mortal la Gherăiești
Articolul următorUltima scrisoare către Kirileanu