Piatra Neamţ: Cultiva cannabis în spatele casei şi-l vindea amatorilor

Un tânăr din Piatra Neamţ este acuzat că a cultivat cannabis într-o seră din spatele casei, după care l-a prelucrat şi l-a vândut consumatorilor de ocazie din oraş.

Potrivit DIICOT, pe 1 octombrie, în urma unei percheziţii imobiliare pe parcursul căreia s-au găsit dovezi incriminatorii, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi audiat. A doua zi, magistraţii Tribunalului Neamţ au dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile, sub acuzaţia de trafic de droguri de risc, în formă continuată şi deţinerea, fără drept de droguri de risc.

„În cauză s-a reţinut faptul că, inculpatul a comercializat dorguri de risc (cannabis) către consumatori depe raza municipiului Piatra Neamţ. Drogurile proveneau dintr-o cultură înfiinţată de inculpat într-o seră construită în spatele locuinţei sale”, precizează DIICOT, la solicitarea redacţiei noastre.

„La data de 1.10.2021, procurorii DIICOT –Biroul Teritorial Neamţ, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Neamţ, au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Neamţ , în urma căreia a fost identificată sera improvizată, în care se afla o plantă de cannabis de dimensiuni mari. Tot cu ocazia percheziţiei, au mai fost ridicate un borcan din sticlă ce conţinea fragmente vegetale, în stare uscată, de culoare verde oliv, două recipiente din metal conţinând fragmente vegetale, în stare  uscată, de culoare verde oliv, un cântar electronic şi fragmente de substanţă solidă, de culoare brun, cu aspect de rezină“, a conchis DIICOT.

Angela Coritoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiune tip RELEU pe DN 2. La misiune sunt angrenați și polițiștii din Neamț

Drumul Național 2 este puntea de legătură între 8...

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...

VIDEO. Bacău. O anexă gospodărească a luat foc în comuna Asău

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din...

Botoșani. Bărbat arestat pentru înșelăciune și abuz de încredere

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au...

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...

VIDEO. Bacău. O anexă gospodărească a luat foc în comuna Asău

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din...

Botoșani. Bărbat arestat pentru înșelăciune și abuz de încredere

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au...

Micul detaliu din baie care schimbă tot

Există o regulă nescrisă în designul interior: spațiile mici...