0:00

Primăria Piatra-Neamţ, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Neamţ, va organiza, în perioada 8 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, un parc tematic dedicat sărbătorilor de iarnă în Parcul Tineretului din centrul oraşului. Contribuţia de la bugetul local a fost stabilită şi aprobată de consilierii locali la valoarea de 600.000 de lei.

„Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moşului” la Piatra-Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moşului” la Piatra-Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAici ar urma să fie amplasate, de către CCI, unul sau două patinoare artificiale, pe o suprafaţă de 500 mp, în timp ce primăria va amenaja foişorul pentru ca Moşul să poată interacţiona cu copiii. Tot primăria va închiria un tunel cu lumini, butaforie şi ornamente şi va amplasa un mare brad de Crăciun în centrul acestui parc. Şapte căsuţe cu diferite produse specifice sărbătorilor vor fi amplasate pentru comercianţi, urmând ca primăria să primească 50% din valoarea veniturilor realizate din vânzări, potrivit Acordului de parteneriat. Bineînţeles de partea de comerţ şi de contactarea firmelor se va ocupa CCI.

Va exista şi o scenă pe care se vor desfăşura programe artistice şi unde vor putea fi primiţi şi colindători, care vor fi întâmpinaţi cu „multe surprize”.

Accesul pe patinoar va fi contra cost, cu excepţia elevilor care au încheiat anul şcolar 2021-2022 cu media 10, care vor avea acces gratuit nelimitat şi al copiilor din centrele sociale care vor avea acces între orele 10,00-13,00.

Angela Croitoru

Foto: ghirlandegradina.ro

Articolul precedentAsociația Ținutul Răzeșilor anunță deschiderea apelului de selecție a proiectelor pentru măsura M1/6B – „Investiții pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului GAL”
Articolul următorComunicat de presă / PNL Neamț: ”O nouă ședință de C.J., un nou refuz al PSD de a discuta soluțiile PNL pentru Luțca”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.