Peste jumătate dintre șomerii cursanți s-au angajat

someri

* AJOFM Neamț: 3 programe profesionale în derulare luna aceasta

În primele 9 luni din 2013, la cursurile de formare profesională ale AJOFM Neamţ s-au înscris 519 persoane. 258 dintre șomerii nemțeni au şi absolvit cursurile de formare profesională și au reușit să-și găsească un loc pe piața muncii. Mai bine de jumătate dintre ei sunt bărbați. Când vine vorba de vârstă, cei mai mulți șomeri încadrați au între 35 și 45 de ani. La polul opus, cei care și-au găsit cel mai greu de lucru sunt persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani. În luna octombrie, AJOFM Neamţ are deja în derulare trei programe profesionale: este vorba despre două cursuri de calificare pentru meseria de agent de pază şi unul pentru lucrător în comerţ. Cele mai dorite posturi de către şomerii nemţeni sunt cele de operator introducere, prelucrare şi validare date, inspector resurse umane (studii medii sau superioare), bucătar, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist. Durata cursurilor diferă de la o meserie la alta. Cele mai lungi programe  sunt cele care cer calificare profesională: frizer-coafor-manichiură-pedichiură: 5 luni; zidar, pietrar, tencuitor: 5 luni; bucătar: 5 luni; contabil: 4 luni; operator calculator: 3 luni; agent de pază: 3 luni; inspector resurse umane: 1 lună. Important de precizat este că şomerii care aleg să urmeze aceste cursuri de formare profesională beneficiază de gratuite şi de decontarea transportului de la domiciliu la locul de desfăşurare a cursului. Desigur, există şi obligativitatea, ca la orice şcoală, fie ea şi profesională, să nu existe absenţe nemotivate care să însumeze mai mult de 10% din totalul orelor de curs. Cei care depăşesc acest prag sunt exmatriculaţi şi nevoiţi să înapoieze sumele cheltuite pentru pregătire. (I. HAGI-STAN)

Autor:

Ultima ora

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...