632 de persoane din judeţul Neamţ (veterani de război, văduve de război şi accidentaţi de război în afara serviciului ordonat) primesc, pe final de an, 370 de lei, prin mărinimia Palatului Victoria. Banii ar trebui utilizaţi “pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, al energiei electrice sau termice pentru nevoi casnice”. Suma este mai mare cu 10,5% față de anul trecut.
“De această sumă vor beneficia în total 10.066 persoane. Fondurile provin din bugetele pe anul 2017 ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale (pentru 9.438 persoane), Ministerului Apărării Naționale (327 persoane), Ministerului Afacerilor Interne (300 persoane) şi Serviciului Român de Informaţii (1 persoană). Anul trecut, aproximativ 13.677 persoane au primit câte 335 lei”, precizează Guvernul României, într-un comunicat de presă.
Ajutoarele sunt reglementate prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul este stabilit anual, prin Hotărâre a Guvernului, și ține cont atât de evoluţia preţurilor, cât şi de posibilităţile de susținere de la bugetul de stat. (ZCH NEWS)