Peste 4.400 absolvenți de gimnaziu intră în evaluarea națională

Peste 4.400 de absolvenți de clasa a VIII-a susțin, săptămâna viitoare, probele scrise din examenul de evaluare națională.

Numărul elevilor care au participat la simulările examenului, din luna mai 2019, a fost 4.456, aceștia fiind înscriși automat în sistem pe baza evidențelor din fiecare școală. Absolvenților din acest an li se adaugă cei din seriile trecute, care s-au putut înscrie, dacă au dorit, în ultima săptămână din luna mai.

Marți, 18 iunie, va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, iar joi, 20 iunie, se va desfășura proba scrisă la matematică. Examenul se organizează în școli care au învățământ gimnazial, în săli de clasă dotate cu sistem de supraveghere video.

Prin tragere la sorți, astăzi, 14 iunie 2019, a fost stabilită componența comisiei Centrului Zonal de Evaluare, în ședința desfășurată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Ca în fiecare an, pentru oricine vrea să sesizeze nereguli în organizarea și derularea evaluării naționale, IȘJ Neamț a pus la dispoziție un Telverde la numărul 0800 16233. De asemenea, există o linie gratuită și la nivel național, la numărul 0800 801100.

Modele de subiecte pentru evaluarea națională 2019 sunt publicate pe site-ul Ministerului Educației Naționale.

(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...