Revenirea în forță a iernii de la începutul lunii februarie și trecerea rapidă de la temperaturi primăvăratice la ger, a contribuit creșterea îmbolnăvirilor de sezon. Conform datelor oficiale în ultima săptămână, perioada 3 – 9 februarie, în județul Neamț s-au înregistrat aproape 3.400 de cazuri noi. „În ultima săptămână au fost înregistrate 3.393 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), reprezentând o creștere de 6,73% față de săptămâna precedentă (3.179 cazuri) și cu 4,30% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (3.253)”, anunță Direcția de Sănătate Publică Neamț.
Cele mai multe dintre cazuri, peste 2.700, au fost infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS). Mai bine de jumătate dintre pacienți, 1.653, au fost copii cu vârsta sub 14 ani, iar 29 au avut nevoie de internare medicală pentru tratarea afecțiunilor. Cele mai multe internări, 114 într-o săptămână, au fost pentru diagnostice de pneumonie, la nivel de județ 552 de pacienți fiind diagnosticați cu această afecțiune. „312 cazuri de pneumonie au fost la copii sub 14 ani, dintre care 55 de cazuri au fost spitalizate”, arată comunicatul DSP.
Alte 104 îmbolnăviri au fost cu gripă clinică, cei mai mulți dintre pacienți, 84, fiind minori, 13 având nevoie de ajutor medical în spital. Ponderea cazurilor internate în prima săptămână din februarie, 5%, a fost comparabilă cu cea din săptămâna precedent. Până în prezent, au fost vaccinate antigripal 27.538 de persoane, dintre care 27.220 fac parte din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat. În acest sezon sunt noutăți în procurarea vaccinului antigripal care se achiziționează din farmacii, pe bază de prescripție de la medicul de familie (amănunte aici).
Reamintim că Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a anunțat o creștere alarmantă a îmbolnăvirilor de sezon mai ales în rândul copiilor, fapt pentru care secția Pediatrie nu mai face față solicitărilor, fiind vorba inclusiv de pacienți care au nevoie de suport de oxigen (amănunte aici).
(G. S.)