Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț a înregistrat în primele trei trimestre ale acestui an, un număr de 10.859 de intervenții la care au participat echipajele serviciilor profesioniste, voluntare şi private.
Statisticile arată o creștere constantă a evenimentelor: 3.255 în primul trimestru, 3.627 în al doilea și 3.977 în al treilea, cu o medie de 43 de intervenții pe zi în ultimele trei luni.
Dintre aceste misiuni, 348 au fost destinate stingerii incendiilor în locuințe, 90 având loc în mediul urban și 268, în mediul rural. Principalele cauze ale incendiilor au fost instalațiile electrice defecte, coșurile de fum necurățate și mijloacele de încălzire nesupravegheate.
Incendiile nu au produs doar pagube materiale, din nefericire 6 persoane și-au pierdut viața și alte 19 au fost rănite.
„Sezonul rece impune asigurarea unor măsuri suplimentare în vederea diminuării riscului de producere a incendiilor. Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, necurățarea coșurilor de fum, suprasolicitarea instalațiilor electrice sau exploatarea necorespunzătoare a buteliilor duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave”, potrivit ISU Neamț.
Pentru a preveni astfel de tragedii, pompierii din Neamț îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de siguranță. Acestea includ verificarea instalațiilor electrice, curățarea periodică a coșurilor de fum, utilizarea corectă a sobelor și a buteliilor de gaz, precum și supravegherea atentă a copiilor. De asemenea, este recomandată amplasarea unui stingător în locuință pentru intervenții rapide în caz de incendiu.
În cazul observării unor situații periculoase, cetățenii sunt încurajați să contacteze imediat numărul de urgență 112.
Denisa POPA
Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania