Mitropolitul Visarion Puiu, pe numele de mirean Victor Puiu, s-a născut la 27 februarie 1879, la Paşcani. A fost mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române, refugiat în 1944 în Occident, condamnat în 1946 la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului din București, excomunicat de Sfântul Sinod al BOR în 1950 și reabilitat postmortem de același for, pe 25 septembrie 1990. A fost: episcop de Argeș (1921-1923); episcop de Hotin (1923-1935); Mitropolit de Bucovina (1935-1940); Mitropolit de Transnistria la Odessa (noiembrie 1942 – decembrie 1943); cârmuitor al Eparhiei românilor din străinătate, numită și Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală (1945-1958). După 23 august 1944, mitropolitul Visarion Puiu a rămas în Austria, apoi a călătorit în Italia, Elveţia, Franţa, trecând la cele veşnice pe 10 august 1964, în orăşelul Viels Maisons, din nordul Franţei. Aici, mitropolitul Visarion Puiu şi-a aşezat primul loc de veci. Din testamentul păstrat în biblioteca de la Fribourg, el a dorit să i se scrie numele pe cruce, data naşterii şi a morţii, dar şi numele ţării din care provine – România. Rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Visarion Puiu au fost strămutate în 1992 din Viels Maisons la cimitirul Mont-Parnasse din Paris.
Despre dorinţa mitropolitului de a veni din nou acasă s-au spus şi s-au scris multe lucruri. În anul 1955, când România intra în Organizaţia Naţiunilor Unite, a iniţiat un apel de repatriere a tuturor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării. A fost un prilej pentru mitropolit să solicite întoarcerea sa în ţară, cu o condiţie: reabilitarea sa prin anularea condamnării la moarte. Acest fapt nu s-a realizat, astfel că dorinţa sa a fost blocată. A mai încercat şi în ultima parte a vieţii întoarcerea acasă, dar sănătatea şubredă nu i-a permis acest lucru. În seara zilei de 10 august, în orăşelul Viels Maison s-a anunţat moartea mitropolitului. La funeraliile sale au luat parte mulţi membri ai acestei comunităţi şi un sobor de cinci preoţi. Slujba pentru marele ierarh a fost modestă, fiind condusă de protoiereul mitrofor Emilian Vasiloschi, superiorul Bisericii Ortodoxe Române din Germania. Marele ierarh a fost condamnat la moarte, planând asupra lui acuza de criminal de război.
Dorinţa mitropolitului Visarion Puiu de a-şi aşeza un loc de veci este aprobată de patriarhul Nicodim. Mărturie este şi piatra tombală care s-a păstrat din anul 1939 în subsolul casei memoriale de la Vovidenia și care a fost strămutată în gropniţa Mănăstirii Neamţ pentru a fi păstrată în condiţii cât mai bune.
La Vovidenia, mitropolitul Vosarion Puiu şi-a ridicat în 1937 o casă de odihnă pentru bătrâneţile sale, pe care şi le dorea cât mai liniştite şi mai retrase de zbucimul lumii. Locuinţa ierarhului a fost, între 1947-1961, casă de creaţie, iar între 1964-1966 a fost amenajat un muzeu pentru scriitorul Mihail Sadoveanu. Mai apoi, această casă a purtat numele ctitorului, Visarion Puiu, pentru a se vindeca o rană a istoriei. Mitropolitul Visarion Puiu nu apărea nicăieri, în timpul regimului comunist nefiind menţionat nimic despre ctitorul acestui muzeu.
