reclama autocenter

i i mironescu

Născut la 13 iunie 1883, la Tazlău, Neamţ (d. 22. 07. 1939), scriitorul I. I. Mironescu a fost deopotrivă medic şi prozator. După absolvirea Facultăţii de Medicină (studii şi de drept, neterminate), îşi susţine doctoratul (1912), apoi  face studii de specializare la Berlin. Profesor universitar şi şef de clinică (1921), a fost membru al mai multor societăţi medicale. A debutat cu proză scurtă  în revista elevilor de la Liceul Internat. Colaborează cu schiţe, nuvele şi publicistică socială la: „Viaţa românească”, „Avântul”, „Însemnări ieşene”, „Însemnări literare”, „Solia Moldovei”. Debutează editorial cu „Sandu Hurmuzel”, nuvele, (1916). Profesorul ieşean Ilie Dan, îngrijitorul şi prefaţatorul volumului „Scrieri”, este şi cel care s-a aplecat mai mult asupra operei sale: „Sandu Hurmuzel”, „Oameni şi vremuri”, „Într-un colţ de rai”, „Catiheţii de la Humuleşti”, „Tulie Radu Teacă”. Medicul Eugen Ioan Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală” prin care s-au perindat nume de seamă ale literaturii române, P. Istrati, G. Topârceanu, O. Cazimir, M. Sadoveanu, G. Ibrăileanu. Începând cu anul 1930, Eugen I. Mironescu s-a angajat în activitatea politică, fiind ales deputat în Parlament din partea Partidului Național-Țărănesc. Repede deziluzionat de demagogia și minciuna care dominau viața politică, demisionează din acest partid.  A fost interesat de problema agriculturii și de situația socială a țărănimii. Ca student a participat, împreună cu alti colegi, la răscoalele țărănești din 1907, fiind arestat la Hârlău și judecat la Iași. Ulterior, ca deputat, a intervenit în Parlament și a publicat articole pe această temă. Mai aproape de activitatea sa profesională, a ținut conferințe legate de problemele familiei și de profilaxia bolilor venerice. Împreună cu alți intelectuali ieșeni, a fost printre fondatorii Comitetului național antifascist . Eugen Ioan Mironescu și-a semnat toate operele literare ca Ioan I. Mironescu. A debutat cu două schițe în revista elevilor de la Liceul Internat. Începând cu 1906, când i se publică schița La cumătrie, colaborează la revista Viaţa Românească. I. I. Mironescu a preferat genul scurt (schița și nuvela) în care a surprins, uneori cu un umor deosebit, momente din viața socială a timpului său, momente inspirate din viața la țară sau din primul Război Mondial. În timpul vieţii, a  publicat două volume: Oameni și vremuri  şi Într-un „colț de rai” .

În 1969, fiica sa a deschis Casa memorială I. I. Mironescu din Tazlău în casa în care s-a născut și a locuit medicul. În acest scop, a fost reconstituită camera de lucru cu mobilierul original, obiectele personale, biblioteca, imagini din activitatea medicală. Actuala casă memorială, care este proprietate privată, era altădată și locul de întâlnire și desfătare spirituală al multor oameni de cultură din jurul revistei ,,Viața românească”, În prezent, împărțirea moștenirii la descendenți și lipsa de fonduri la nivelul Ministerului Culturii și a Direcției pentru Cultură Neamț pun sub semnul întrebării perenitatea acestui muzeu. Pentru a-i cinsti memoria, Școala cu clasele I-VIII din Tazlău poartă numele de I. I. Mironescu.

Articolul precedentViitorul arhitect-șef, un mister
Articolul următorMunicipalul a perfectat primul transfer