invatator generica

Motto: Noi trebuie să pregătim “generațiile viitoare”

La început de an şcolar, Asociația Învățătorilor din județul Neamț urează cadrelor didactice succes şi putere de muncă în nobila profesie. Dintotdeauna, dascălii au fost luminatorii neamului, garanția calității şi continuatorii culturii româneşti, iar evocarea personalității lor a fost făcută cu generozitate de-a lungul vremii, în diferite publicații. Fragmentele următoare sunt edificatoare pentru dăscălimea românească şi am convingerea că fiecare slujitor al catedrei, cu toată modestia sa, se regăseşte în rândurile următoare.

“Cine ară mereu şi seamă mereu trebue de o vreme să şi secere… Pentru ce? Pentru că, oricum ar fi timpul, lucrul de căpetenie e omul, adică sârguința şi metoda lui de a lucra. Omul biruie şi vremea când vrea cu toată hotărârea… Un lucru trebue să stea neclintit în fața ochilor: «Nu legea, nu cartea, regulamentul, revizorul, inspectorul ori ministerul fac şcoala. Ci o faci zilnic tu, cel care te sui la catedră. De felul cum te-ai gândit (sau nu te-ai gândit) la lecție, de chipul cum priveşti (ori nu priveşti) pe copii, de metoda cu care explicit (ori nu explicit îndestul) lecțiile… De fiecare cuvânt, de fiecare gest al tău, atârnă soarta viitoare a învățământului. Dacă tu eşti dascăl cu adevărat, poate universul întreg să fie hâd şi şubred ca o şandrama veche, tu, în sfera şcoalei tale, eşti isvor de lumină, de frumusețe şi armonie; fiindcă tu eşti pentru copil însuşi centrul universului». Aşadar, şi azi, şi mâine, şi totdeauna hotărâtor lucru e personalitatea. Cine are fire de dascăl împlineşte singur aproape toate lipsurile câte se ating de şcoala lui. Cine nu calcă a dascăl poate să aibă la îndemână întreg bugetul țării numai pentru şcoala lui şi tot nimica nu va face. Iar dovada ne stă înaintea ochilor: De ce cutare institutor de la Galați are o şcoală model, de care nu s-a atins învălmăşeala războiului? De ce cutare dascăl dobrogean a ajuns cunoscut în toată țara? De ce în mijlocul Braşovului e adorat de copii cutare profesor ursuz, care e lumină şi voie bună de câte ori se află în mijlocul şcolarilor? De ce cutare… Dar nu mai pomenesc de alte pilde, deşi aş putea înşira mai multe, căci nu e județ sau oraş în care să nu arate lumea pe anume povățuitor al copiilor, care e în adevăr al copiilor. Cine nu i-a dat această faimă? Unde stă taina succesului lui? Răspundem cu un singur cuvânt: în personalitatea lui. Căci, cine are darul vieții, viața aceluia, ca şi edera de arbore, i se leagă numai de ale şcoalei. Iar asta se simte îndată. Din ziua întâi, din ceasul întâi, copiii văd (apoi văd şi părinții) că Domnul cutare e profesor… El e carte, el e legea, regulamentul, directorul, inspectoratul şi ministerul acelei şcoli. Prin urmare, nu e vorbă deşartă, ci fapt pipăit în fiecare clipă, că adevăratul reformator al şcoalei e cel care se suie pe catedră, dacă e om…” (Simion Mehedinți)

“Mulți lucrează, dar puțini gândesc” (Mihai Eminescu);

“Cine uită morții minte când zice că se îngrijeşte de cei vii” (“Duminica Poporului” ziar Suceveanul);

“Nicio avere nu împodobeşte pe om ca mintea cea înțeleaptă” (Iordache Golescu);

“Copiii învață bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni” (Nicolae Iorga);

“Fără apostoli nu triumfă nicio idee” (zicală românească);

“Liberatea copilului este într-adevăr unul dintre cei mai interesanți factori ai educației personalității” (revista Şcoala Nouă);

“Viața e ca şi o carte: nebunii o răsfoiesc pe fugă, cel cuminte însă o citeşte cu luare aminte, ştiind că numai o dată o poate ceti” (Jean Paul Richtter);

“Căutați de vă studiați mai bine şcolarii, deoarece cu siguranță nu-i cunoaşteți” (Jean Jacqueas Rousseau – “Emil”)

“Ce uşor uităm sufletul copilului! Sufletul nostru de ieri” (Alexandru Vlahuță).

Culese de profesorul Gheorghe AMAICEI,
preşedintele Asociației Învățătorilor Neamț