Perpetuum mobile cu datornicii la Apa Serv

epoca aspersor apa serv

Compania Județeană Apa Serv are în plan pentru 2014, două mari obiective: accesarea de proiecte europene și recuperarea debitelor de la clienți. Managerul Companiei Judeţene Apa Serv spune însă că, deși sunt destui bani de recuperat de la agenții economici și de la populație, iar unele datorii istorice sunt eșalonate, până la venirea primăverii nu va mai avea loc nicio debranșare la clienții persoane fizice.

”Deocamdată nu se fac debranșări pentru că așa spune legea. În schimb, noi sperăm și avem toată încrederea că vom recupera din debite. Dacă am debranșa agenții economici care au debite foarte mari, dar pe care le-au eșalonat, riscăm ca respectivele societăți să intre în faliment sau în insolvență și atunci nu ne vom mai putea recupera banii deloc. Nu este în interesul Apa Serv să nu își recupereze debitele respective. Încercăm anul acesta să accesăm și alte proiecte cu fonduri europene, pentru perioada 2014-2020, de la Ministerul Fondurilor Europene de această dată, proiecte pentru localități care au între 2000 și 10.000 de locuitori”, a precizat Ionuț Cătălin Dughir, manager Compania Județeană Apa Serv Neamț.

Între cei mai mari datornici către Apa Serv, la capitolul persoane juridice, se numără SC Perla Invest Piatra Neamț și CMI Urban Piatra Neamț cu cifre ce frizează paranormalul deși sumele sunt eșalonate: 530.534,67 lei și 289.301,56 lei. Pe locul al treilea se află SC Locativ Serv Piatra Neamț care are la rândul său de recuperat de la chiriașii din cartierul Speranța mai bine de 210 mii de lei. Pe locul al zecelea în topul acelorași datornici către Apa Serv este SC SWL WOOD SRL din Dumbrava Roșie, iar potrivit declarației managerului Apa Serv acest debitor urmează a fi debranșat de la rețeaua de apă pentru că din suma de 14.641,08 lei nu a achitat niciun leu. O altă categorie de debitori către compania furnizoare de apă sunt asociațiile de proprietari. Cele mai multe dintre acestea au de dat Companiei Judeţene Apa Serv sume de ordinul miliardelor, însă și acestea sunt eșalonate. Asociația cu cel mai mare debit înregistrat este asociația de proprietari nr. 38, din Piatra Neamț, care avea la 31.12.2013 un debit de 162.080,63 lei. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Primele rezultate la Evaluarea Națională afișate cu o zi mai devreme. Situația în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a...

Temperaturi extreme, animalele de companie suferă și ele. Sfaturi pentru proprietari

În contextul codului roșu de caniculă, unul care afectează...

Înalt prelat al Bisericii Ortodoxe, înmormântat la Mănăstirea Neamț. Cine a fost episcopul Emilian Crișanul

Episcopul Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost...

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...