roman expo opinciO interesantă expoziţie temporară va bucura iubitorii de cultură din Roman, începând cu data de 24 februarie.

„Periplu prin istorie în opinci şi cu suman” are printre organizatori Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul de Istorie Roman, Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ, Muzeul Municipal Paşcani, sub umbrela administrativ-financiară a Consiliului Judeţean Neamţ şi a Primăriei municipiului Roman.

Expoziţia va putea fi vizitată în intervalul 24 februarie – 20 mai, la Muzeul de Istorie Roman (str. Cuza Vodă, nr. 19). Vernisajul este programat pe data de 24 februarie, de la ora 13:00.

Din programul vernisajului enumerăm: Prezentarea expoziţiei (muzeograf Relu Butnariu), „Patrimoniul imaterial – probleme de actualitate” (Florin Ionuţ Filip – expert UNESCO), „Valori de patrimoniu din colecţiile Muzeului Municipal Paşcani” (Daniela Calistru – Casa de Cultură Paşcani), „Portul popular de iarnă din zona Paşcani” (Daniel Sava – Muzeul Municipal Paşcani), „Ţăranul român în viziunea unor artişti străini din secolul al IXI-lea” (Florentina Buzenschi – Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ), „Opinca şi sumanul în colecţia Muzeului de Artă Roman” (Mihaela Ciobanu – Muzeul de Artă Roman), „Opinca simbol naţional” (Sorin Grumuş – istoric militar) şi „Meşteşuguri care au fost” (Relu Butnariu – Muzeul de Istorie Roman). (M. CONSTANTINESCU, FOTO: Facebook)

Articolul precedentPietreanca Alina Petrică, nominalizată de UNITER, pentru cea mai bună actriţă în rol principal!
Articolul următorDescoperire importantă la Observatorul Astronomic Bârlad
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.