0:00

Peripeții de mic întreprinzător nemțean: ”Veniți să luați lumină, dar vă costă 1.000 de euro!”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn octombrie 2017, Lidia Blaga a cumpărat 2.899 mp de teren și 690 mp de magazie din tablă în comuna Dumbrava Roșie. Cu gândul că îi vor folosi pentru afacerea pe care o are. Primul pas a fost să branșeze magazia la utilități, ceea ce a însemnat o primă vizită la furnizorul Delgaz Grid, de unde, pe 6 februarie 2018, a primit avizul tehnic de racordare, în care soluția tehnică precizată menționa ”tipul de cablu ce urmează a fi montat și obligația ca acesta să fie alimentat de la tabloul j.t. aferent PT 217”.

Cu avizul în mână, Lidia Blaga s-a dus la teren, prilej cu care a constatat că punctul de transformare la care e obligată să se branșeze este la o distanță considerabilă de terenul ei, dar, suflecându-și mânecile, a zis că nu se împiedică în atâta lucru. A mers mai departe cu demersurile pentru branșare la curent, a tras rețeaua până la limita terenului pe care se găsește PT 217, cale de vreo 447 metri liniari, și urma să mai facă încă vreo 7, de la stradă până la locul unde șade construcția Delgaz. În acest punct al povestirii, trebuie precizat că punctul de transformare aparține furnizorului, este într-o construcție specifică, însă terenul de sub aceasta nu e al Delgaz.

Când s-a apucat dna Blaga de treabă, terenul aparținea societății Com Beton SA, la acel moment în insolvență, dar administratorul judiciar își dăduse acordul verbal pentru ca Lidia Blaga să pună cablul electric și să se branșeze la PT 217. Ulterior, prin decembrie 2018, terenul în cauză a fost vândut și a ajuns în proprietatea unei alte firme, Cornelius Company SRL, care, când i s-a cerut acordul pentru branșare, a cerut 1.000 de euro.

”Consider că suma de 1.000 de euro este mult prea mare, având în vedere că eu doresc doar traversarea subterană pe lungimea de 7-8 metri liniari (…) Suma este foarte mare în comparație cu faptul că eu efectuez doar săpăturile pe o lungime foarte scurtă, iar locul unde se efectuează lucrări îl aduc la situația anterioară și nu afectează în niciun fel utilitatea terenului, nefiind necesare activități elaborate, terenul nefiind îngrijit în niciun fel. Mai mult, faptul că postul de transformare de pe terenul SC Cornelius Company SRL este singurul din zonă nu justifică suma mare de bani cerută drept contravaloare pentru acord”, susține Lidia Blaga în cererea sa de chemare în judecată.

Pentru că da, s-a ajuns la instanță, având ca obiect servitutea și obligația de a face.

Lidia Blaga solicită judecătorilor să oblige Cornelius Company SRL să-i dea acordul pentru săpat terenul ca să se branșeze la curent, iar în cazul în care aceasta nu o va face, măcar să aibă hotărârea în loc de acord. Atașate la cererea de chemare în judecată stau toate actele de proprietate, avizele, hotărârile de consiliu local, extrase de carte funciară, facturi, ordine de plată, memorii tehnice etc.

Cei de la Cornelius Company au depus o întâmpinare, în care susțin că afirmațiile reclamantei ”nu sunt reale, având în vedere că, până în prezent, nu am primit nicio propunere concretă (sublinierea aparține pârâtului – n.red.) din partea reclamantei cu privire la valoarea despăgubirilor pentru efectuarea lucrărilor pe terenul proprietate și dreptul de tragere a cablului electric, astfel că nu am avut ocazia să ne exprimăm sau nu acordul cu privire la aceste lucrări”.

Invocând dreptul la proprietate garantata de Constituție și codul civil – ”orice limitare a acestui drept poate fi solicitată numai în schimbul unei  juste și prealabile despăgubiri (sublinierea aparține pârâtului – n.red.)”, Cornelius Company cere instanței să respingă cererea Lidiei Blaga, ca neîntemeiată.

Un prim termen a fost stabilit pentru 9 mai 2019. Indiferent ce va decide instanța, acesta este doar un exemplu despre ce mai înseamnă să fii mic întreprinzător în ziua de azi. Din seria ”până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții” sau varianta modernă pentru ”- Veniți să luați lumină!/ – Am veni, dar n-avem 1.000 de euro!”. Iar partea cu nicio propunere concretă se referă la una scrisă, în nici un caz la cele în care s-au cerut banii respectivi, la modul de obligație cu sumă fixă,  așa cum susțin cei care au ajuns să se împiedice de 7 m liniari, de la un gard la o grădină, care până la urmă tot vor trebui săpați, că de la respectivul punct se alimentează toată zona. (V.B.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
Articolul următorACTUALIZARE Incendiu în zona Poliției Târgu Neamț * Pompierii au comunicat cauzele
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. un smecheras de doi bani se vrea de 1000 de euro !!! halal de noi romanii am ajuns de rasul /plansul , pentru o asemenea traversare de 7-8 metri subterana sa pretinzi asa suma e ceva exagerat , ma rog asa a gandit musiu !!! daca ar fi fost pe timpul tov Nicolae era de mult la parnaie !!!! si ce mai avea prin batatura ere luat la stat …in rest sa auzim de bine !!!

Comentariile sunt închise.