0:00

Pericol pe șosele: adepții lui Bachus la volan!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJoi, 17 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic trei șoferi aflați, în mod evident, sub influența alcoolului.

În primul caz, un bărbat de 46 de ani, din Pângărați, conducea un autoturism pe DN 15, în localitate, fără a respecta viteza legală de deplasare în interiorul localității, cu 87 km/h. După ce l-au oprit pentru depășirea vitezei, oamenii legii au constatat că acesta emana halenă alcoolică. La testul cu aparatul etilotest, concentrația a fost de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Pentru încălcarea normelor rutiere, bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Situație asemănătoare la Târgu-Neamț unde polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Răucești, care conducea o autoturism pe DC 7, în afara localității, și mirosea puternic a băutură. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Al treilea șofer, de 41 de ani, din Dumbrava Roșie, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în Botești, fără a respecta viteza legală de deplasare în interiorul localității, fiind înregistrat cu viteza de 86 km/h. Întrucât mirosea a alcool și acesta a fost testat, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. A fost amendat pentru depășirea vitezei legale, iar cercetările continuă sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Angela Croitoru

Articolul precedentUn șofer băut a acroșat un pieton la Târgu Neamț
Articolul următorAvertizări meteo de ploi pentru regiunea Moldovei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.