Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea a trei inculpați și măsura controlului judiciar față de un al patrulea, pentru constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă.
Măsura a fost luată după ce, conform anchetatorilor, inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce dețineau în vederea comercializării ţigarete de contrabandă, de provenienţă ucraineană.
Pe 1 decembrie, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare în judeţul Suceava și au fost confiscate un număr de 787.280 țigarete de provenienţă extracomunitară, patru autovehicule folosite în activitatea infracţională, precum şi alte mijloace de probă. De asemenea, au mai fost ridicate și alte bunuri fără documente de provenienţă, ambalate în cutii de carton și recipiente din plastic purtând mențiuni în limba ucraineană, care au fost predate Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava.
“Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în luna noiembrie 2023, inculpații (cetățeni români și ucrainieni) au constituit pe raza județului Suceava un grup infracţional organizat, avînd drept scop introducerea ilegală în România a unor cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară. Acestea au fost transportate cu autovehicule având locaşuri special amenajate și depozitate în imobile deținute de membrii grupului infracţional, de unde au fost ulterior mutate temporar în alte locații până la comercializarea către clienţi din ţară.
La data de 02.12.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava şi a jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, precizeză DIICOT.
Angela Croitoru