Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au efectuat la data de 12 noiembrie, șapte percheziții domiciliare în județele Botoșani și Suceava, vizând persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune.
Potrivit IPJ Botoșani: „Din cercetări a reieșit faptul că acestea, în perioada iulie 2024 – prezent, ar fi închiriat șase autoturisme de lux, din Marea Britanie, pe care apoi nu le-ar mai fi restituit.
Autoturismele ar fi fost dezmembrate pe teritoriul României, iar piesele valorificate.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 400.000 de euro.
În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă”.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost reținut și condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, fiind ulterior plasat în arest preventiv pentru 24 de ore.
Acțiunile polițiștilor au beneficiat de sprijinul serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul IPJ Botoșani și IPJ Suceava, precum și al Serviciului de Investigații Criminale Suceava.
Denisa POPA
Foto-video: IPJ Botoșani