Polițiștii Secţiei Rurale Gârcina împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat ieri, 9 octombrie, 2 percheziţii, în Crăcăoani, într-un dosar penal referitor la infracțiuni silvice.
Acestea au vizat documentarea activității infracționale a trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, din localitatea Crăcăoani, bănuiți de comiterea unor delicte la regimul silvic.
„În urma descinderilor efectuate la domiciliul unui tânăr, polițiștii au descoperit 5,5 m.c. de material lemnos, pentru care cel în cauză nu deținea documente de provenienţă, materialul lemnos fiind susceptibil de a proveni din săvârșirea unor infracţiuni.
Totodată, ca măsura complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de lemn descoperite, fiind predată Ocolului Silvic Văratec”, a precizat agent de poliție Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Cei trei tineri au fost duși la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina, pentru audieri. Polițiștii continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale a celor implicați, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani și Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
Angela Croitoru