Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – Biroul pentru Protecția Animalelor au efectuat ieri, 25 octombrie, patru percheziții în municipiul Roman, la instituții publice și agenți economici, într-un dosar ce vizează suspiciuni de trafic ilegal de câini și fals în înscrisuri sub semnătură privată.Percheziții pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată

În urma acțiunilor, au fost descoperite și ridicate mai multe probe, inclusiv medii de stocare, o unitate de calcul, documente și registre, pentru a fi folosit în cadrul investigațiilor în desfășurare.

Potrivit IPJ Neamț: „Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Biroului Criminalistic din cadrul Poliției municipiului Roman și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț”.

Ancheta continuă pentru a aduna dovezi suplimentare și a clarifica implicarea celor vizați.

Denisa POPA

Foto: IPJ Neamț

Articolul precedentVreme excelentă și temperaturi peste media perioadei la final de săptămână
Articolul următorMajorarea burselor studențești aprobată de Ministerul Educației