În ziua de 9 august, poliţiştii specializați în investigaţii criminale din cadrul Poliției Piatra Neamț, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au făcut 4 percheziţii în Văleni, la locuinţele unor indivizi bănuiţi de comiterea mai multor furturi.
Activitățile s-au desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în baza mandatelor emise de instanță”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Acţiunea vizează documentarea şi probarea activităţii infracţionale a doi tineri de 18 şi 21 de ani, ambii din Piatra Neamț”. Suspectul în vârstă de 21 de ani a fugit din zonă, dar a fost depistat în localitatea Hlipiceni din județul Botoșani și preluat de polițiști.
Din investigaţiile derulate până acum a rezultat că, din aprilie până acum, cei doi au comis 6 spargeri de locuinţe şi au furat bani şi bunuri uşor vandabile, paguba fiind de 25.000 de lei.
Cercetările sunt în derulare atât pentru recuperarea prejudiciului , cât și în vederea reținerii celor două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat”, a adăugat inspectorul Elena Bulgărea.
C.M.