Percheziții la o firmă specializată în jocuri de noroc și pariuri

Polițiști de investigare a Criminalității Economice din 35 de inspectorate județene, plus cei de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și de la Institutul Național de Criminalistică, efectuează la această oră 59 de percheziții, în București și 36 de județe, la reprezentanții unei societăți care ar fi instalat și utilizat programe de calculator fără licență.

”La data de 25 septembrie 2019, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, efectuează 59 de percheziţii la sediul social și punctele de lucru ale unei societăți comerciale.

Activitățile sunt desfășurate pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.

Din cercetări a rezultat că reprezentanții unei societăți având ca obiect principal de activitate „Activități de jocuri de noroc și de pariuri” ar fi instalat și utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licență, aducând astfel prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor.

În cadrul acțiunii, vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere a persoanelor bănuite, care vor fi conduse la sediul P.Î.C.C.J., în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

La activități participă și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică, precum și polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul a 35 de inspectorate de poliție județene (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea)”, informează Poliția Română. (ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...