Percheziții DNA la Iași și Ilfov: evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 24 milioane lei

Percheziții DNA la Iași și Ilfov: evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 24 milioane leiProcurorii DNA anunță descinderi imobiliare în Iași și Ilfov într-un dosar penal cu acuze de comitere a infracțiunii de evaziune fiscală. Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu în dauna statului care depășește 24 milioane de lei. Pe 15 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șase locații, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 24 milioane de lei”, anunță Direcția Națională Anticorupție. Procurorii beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, mai arată sursa citată. Din primele informații descinderile vizează nereguli în cadrul activităților de ride sharing.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...