Percheziții DNA la Consiliul Județean Bacău. Ce au căutat procurorii anticorupție

Mai multe descinderi imobiliare au avut loc la finalul săptămânii trecute în locații din județele Bacău și Neamț, fiind vizat și Consiliul Județean Bacău. Mai exact procurorii anticorupție au descins în biroul președintelui Cristina Breahnă-Pravăț, dar și în cel al șefului de cabinet, Bogdan Bălan, și al secretarei, Cătălina Zară. Potrivit presei locale anchetatorii au în vizor contractul de 235 milioane lei încheiat de CJ Bacău și firma nemțeană Danlin XXL, contract care vizează modernizarea a 34 de kilometru de drum județean, un proiect important cu fonduri europene (amănunte aici).

Deși perchezițiile au avut loc pe 30 ianuarie, până acum DNA nu a emis nici un comunicat și potrivit informațiilor oficiale, de la sursă, nici nu va fi acum o comunicare pe această temă. Cel mai probabil ancheta este încă în desfășurare și este posibil să mai apară ceva „surprize” legate de acest caz.

În schimb, un punct de vedere a fost emis de Consiliul Județean Bacău. Instituția confirmă subtil acțiunea DNA și dă asigurări că va coopera cu organele abilitate, dar nu comentează anchetele în desfășurare.

În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la acțiunea Direcției Naționale Anticorupție, desfășurată la sediul Consiliului Județean Bacău, la sfârșitul săptămânii trecute, facem următoarele precizări:

  • Instituția a cooperat și va coopera deplin cu organele abilitate, punând la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate. Stabilirea adevărului aparține exclusiv justiției și trebuie realizată prin instrumentele legale, nu prin speculații sau interpretări;
  • Conducerea Consiliului Județean Bacău și-a exercitat permanent atribuțiile cu respectarea strictă a legii, a principiilor de corectitudine, transparență și responsabilitate față de interesul public, neexistând nici o intervenție sau presiune de la nivelul acesteia care să favorizeze antreprenori care au raporturi contractuale cu instituția noastră;
  • Nu comentăm anchete aflate în desfășurare și nu vom răspunde atacurilor sau insinuărilor.

De aceea, facem apel la o relatare echilibrată și profesionistă a faptelor, bazată pe informații verificate, fără presupuneri sau zvonuri, înțelegând interesul public legitim pentru astfel de subiecte”, a transmis CJ Bacău într-o declarație de presă semnată de președintele Cristina Breahnă-Pravăț.

Proiectul care pare a fi vizat de anchetatori urma să asigure conectivitatea localităților beneficiare și a municipiului Onești cu Autostrada A7, iar pe viitor, prin noul inel de conectivitate din zona Răcăciuni, legătura și cu Autostrada A13.

(G. S)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...