Percheziție DIICOT la un ”comerciant” de ecstasy și cannabis

În continuare cercetărilor din dosarul în care au fost arestați deja doi traficanți de droguri, dintre care unul minor, polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Piatra-Neamț și în localitatea Ștefan cel Mare, în ziua de 19 ianuarie, la locuințele unor bărbați bănuiți de trafic și deținere în vederea consumului propriu de droguri de risc și de mare risc.

În urma descinderilor, au fost descoperite 12 plante cu aspect de cannabis, cu masa brută totală de 135 de grame, un cântar electronic, 3 telefoane mobile și 2 țiple din aluminiu, susceptibile de a conține substanțe cu efecte psihoactive”, se precizează într-un comunicat al IPJ Neamț.  ”Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2020, persoanele bănuite ar fi procurat și deținut droguri de risc și mare risc, pe care ulterior le-ar fi comercializat, în județul Neamț. 3 persoane au fost conduse la sediul DIICOT – B.T. Neamț, în vederea audierii”.

După audieri, procurorii au decis să-l rețină oe Ionuț Corneliu Juncu (37 de ani) din Piatra-Neamț și să-l trimită în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă, care se va judeca în această după-amiază (20 ianuarie).  El este acuzat că a vândut nu doar cannabis, ci și pastile de ecstasy, cu 50 de lei bucata, consumatorilor de droguri din oraș.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi”, se mai precizează în comunicatul Poliției Neamț.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...