Pentru cămătari nu există diferență între funcționari publici și infractori

Pentru cămătari nu există diferență între funcționari publici și infractori42 de percheziții au loc în această dimineață de 31 octombrie  în Iași pentru destructurarea a două grupări infracționale organizate specializate în acordarea de bani cu camătă. Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași.

Potrivit infomațiilor furnizate de DIICOT, “Membrii celor două grupări  infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile”,

Categorie în care se înscriu persoane care ar deține imobile, sau care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și infractori.

Valoarea camatei pretinse celor împrumutați varia între 20 și 120%, uneori ajungând la 400%.

“După identificarea persoanelor pretabile acordării de împrumuturi, membrii grupării le-ar fi verificat prin diverse legături, în ceea ce privește posibilitatea acestora de a returna împrumuturile sau posibilitatea obținerii unor importante suprafețe de teren.

În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.

După acordarea împrumuturilor, membrii celor două grupări infracționale ar fi început să pună presiune asupra persoanelor vătămate, în scopul recuperării sumelor împrumutate și a cametelor, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență sau la lipsiri de libertate. 

Pentru a da o aparență de legalitate a împrumuturilor, membrii grupării infracționale ar fi determinat persoanele vătămate să încheie inițial contracte de împrumut, în care era trecută suma împrumutată și camăta, iar ulterior ar fi încheiat contracte de dare în plată, prin care ar fi intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeau și de 10 ori valoarea împrumutului acordat”, precizează procurorii DIICOT.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...