Pensionarii, cu jalba la primarul Harpa

tg verginica luca pensionari psd

* ei vor sediu şi să fie lăsaţi în pace de sindicatul pensionarilor PSD

Verginica Luca, președintele Sindicatului „Solidaritatea”, al Pensionarilor din Târgu-Neamț, s-a plâns primarului Daniel Harpa, în ultima ședință de Consiliu Local, că organizaţia pe care o conduce nu este băgată în seamă la fel ca celelalte organizații de pensionari din oraș. Iar când este băgat în seamă este vorba de excursii cu sindicatul pensionarilor PSD. „Am primit niște telefoane de la alte organizații de pensionari, care mi-au propus să mergem și noi în excursie cu Sindicatul PSD al pensionarilor din Târgu-Neamț. Partidele nu au sindicate, ci organizații în cadrul unor structuri politice. Să nu mai folosim cuvântul sindicat în context cu partidele politice. Vin la dv. cu rugămintea să fim și noi băgați în seamă atunci când administrația locală apelează la organizațiile de pensionari, să fim și noi priviți în mod egal. Și ne mai dorim și noi un spațiu unde să ne desfășurăm activitatea. Vă rog, domnule primar, să nu mai faceți diferențe între pensionari, să îi luați pe toți sub aceeași cupolă”, a spus Verginica Luca.

Daniel Harpa a asigurat-o pe Verginica Luca de faptul că el nu face diferențe între pensionari. Cele trei asociații de pensionari, aici nemaipunând la socoteală și organizația de la PSD, duc un război rece. Între cele trei asociații veghează primarul Daniel Harpa, care își dorește însă doar o singură asociație de pensionari în arealul său. Cele trei asociații din Târgu-Neamț care-și dispută supremația și avantajele financiare în campaniile electorale, sunt: Uniunea Generală a Pensionarilor din România, Filiala 2 Târgu-Neamț, Organizația Pensionarilor Târgu-Neamț și noua înființată, Asociația „Solidaritatea” a Pensionarilor Târgu-Neamț. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...