0:00

Şi-a dat foc în faţa nevestei

Un bărbat de 34 de ani din Podoleni şi-a dat foc, în seara de 25 noiembrie, probabil în ideea de a-şi convinge nevasta să se întoarcă la el. Adrian D. se întorsese de câteva zile din Italia şi s-a gândit să rezolve într-un mod original neînţelegerile pe care le avea cu soţia. S-a dus în faţa casei în care se mutase femeia cu copil cu tot şi şi-a dat foc. Au sărit vecinii, au stins flăcările şi au anunţat imediat ambulanţa. Individul a fost dus la spital, unde a fost diagnosticat cu arsuri de gradul II pe faţă, mâna dreaptă şi torace, prin „tentativă de suicid”.

Adrian D. este o veche cunoştinţă de-a poliţiştilor din Podoleni, care l-au cercetat în repetate rânduri pentru furturi şi au aflat că tot cu asemenea „activităţi” s-ar fi ocupat şi în perioadele de 4-5 luni, când pleca în străinătate. Peste toate, individul se comporta urât cu soţia, care a hotărât în cele din urmă să-şi ia copilul şi să plece de acasă.

Tânăr desfigurat cu cuţitul

Un războinic de 52 de ani, din Doljeşti, este cercetat, sub control judiciar, pentru că a desfigurat un tânăr cu cuţitul. Incidentul s-a petrecut în seara de 23 noiembrie, când individul, care era foarte beat, s-a întâlnit cu un grup de tineri pe stradă. Nu mai ştie de ce s-a luat de unul dintre ei şi nici de ce a scos cuţitul şi i-a sfâşiat obrazul drept, dar a făcut-o. Poliţiştii l-au prins şi l-au dus, ieri, la Parchetul Roman, cu propunerea de arestare preventivă. Procurorul de caz a decis, însă, să-l lase liber, dar cu obligaţii ferme, stabilite prin măsura controlului judiciar: să nu ia legătura cu victima, să nu depăşească limita comunei Doljeşti şi să se prezinte la poliţie ori de câte ori este chemat.

Tâlharii din pasaj au fost arestaţi

Judecătorii de la Piatra Neamţ au urmat exemplul colegilor lor de la Târgu Neamţ şi au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a doi tineri, care au atacat o femeie de 64 de ani în Pasajul Pietricica. Femeia a ţipat cât a putut de tare, a fost auzită de un bărbat, care a alergat după agresori şi a reuşit să-l prindă pe unul dintre ei. Pe al doilea l-a prins poliţia, iar pe 25 noiembrie, amândoi au fost prezentaţi în faţa instanţei. Ionel-Robert Nazaret, de 21 de ani, din Pângăraţi, şi Iulian-Cătălin Aparaschive, de 17 ani, din comuna Alexandru cel Bun, au cazarea asigurată pentru următoarea lună, dar au şi posibilitatea să atace sentinţa la tribunal şi să fie eliberaţi înainte de expirarea mandatului.

Un coş încins a lăsat o familie fără acoperiş

O familie din Vânători-Neamţ a rămas fără acoperiş deasupra capului în pragul iernii, din cauza coşului de fum, care nu era izolat faţă de grinzile din structura acoperişului. Marţi seara, oamenii au făcut foc mai zdravăn în sobă şi acoperişul a luat foc. Pompierii au fost anunţaţi la ora 19.21, s-au dus la locul intervenţiei cu două autospeciale şi au fost ajutaţi de doi voluntari din localitate. După o oră şi jumătate, incendiul a fost stins. Flăcările au distrus 50 mp de acoperiş şi 30 mp din peretele de lemn.

C. MIRCEA

Articolul precedentCampanie printre elevi: ”Violenţa te costă scump”
Articolul următorŢeparii care au înşelat 23 de firme – 33 de ani de închisoare