A evitat un cal, dar a intrat într-o maşină
Un tânăr de 21 de ani din Mirosloveşti, Iaşi, a fost accidentat, în ziua de 15 iulie, în timp ce se afla – ca pasager – într-un autoturism care circula pe DJ 155 I, în localitatea Davideni. Şoferul, un bărbat de 50 de ani, a evitat un cal, care se afla la limita dintre carosabil şi şanţ, dar nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu o maşină care tocmai îl depăşea. Poliţiştii îl cercetează acum pentru vătămare corporală din culpă.
Încă un motociclist nevăzut de şoferi
După ce un şofer a tăiat o curbă şi a acroşat un motociclist, acum trei zile, o conducătoare auto nu a acordat prioritate altui motociclist, în după amiaza de 15 iulie, în localitatea Totoieşti. Femeia, în vârstă de 60 de ani, conducea un autoturism şi a virat la stânga fără să “vadă” motocicleta care venea din faţă. În urma impactului, ambele vehicule au fost avariate, iar bărbatul, care are 44 de ani, a ajuns la spital. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările producerii accidentului.
Cu viteză în şanţ
Un bărbat de 37 de ani din Borleşti şi-a început ziua de ieri în grabă şi a ajuns la spital. Omul s-a urcat la volan şi nu a redus viteza nici măcar în curbă, aşa că a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ajuns în şanţ. O ambulanţă l-a dus la spital, iar poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru
vătămare corporală din culpă.
Un urmărit naţional s-a dat de gol făcând scandal
Un individ care era căutat de poliţia din toată ţara a fost arestat după ce a făcut un scandal la Dragomireşti, în ziua de 15 iulie. Mihai P., în vârstă de 46 de ani, s-a certat cu un localnic şi i-a distrus, cu târnăcopul, trei butoaie din plastic, care erau într-o căruţă. După ce a fost ameninţat cu moartea, omul a sunat la poliţie, iar agenţii sosiţi la faţa locului au stabilit că scandalagiul, domiciliat în Timişoara, era urmărit naţional, după ce Judecătoria Timişoara a emis pe numele lui două mandate de închisoare (unul de un an şi şase luni, iar celălalt de doi ani şi şase luni) pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier. Primul dosar întocmit pe numele lui Mihai P. a fost pentru refuz de probe biologice, după ce a fost depistat beat la volan, în ziua de 22 februarie 2008. Pe 30 noiembrie 2008, individul a condus din nou sub influenţa alcoolului şi a accidentat două persoane în Timişoara. Acum, odată cu scandalul de la Dragomireşti, povestea s-a încheiat cu escortarea lui Mihai P. la Penitenciarul Bacău. În plus, poliţiştii nemţeni i-au întocmit un dosar pentru distrugere şi ameninţare.
4 luni la “răcoare” pentru ultraj
În ziua de 15 iulie, poliţiştii din Podoleni l-au “săltat” de pe stradă pe Gheorghe B. (35 de ani) din localitate, condamnat de Judecătoria Piatra Neamţ la 4 luni de închisoare, pentu ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice. Individul s-a certat cu un consătean, în ziua de 9 ianuarie 2013, şi nu s-a mulţumit să-l ameninţe că-l va ucide şi-i va da foc la casă, ci a făcut un scandal de proporţii în stradă, ca să vadă toată lumea cât este de fioros. Acum a fost cazat într-un loc foarte liniştit: Penitenciarul Bacău.
Grupaj de C. MIRCEA