0:00

Iar ard stogurile în Ştefan cel Mare

După ce poliţiştii le-au făcut dosar penal unor fraţi gemeni, pompieri voluntari în comuna Ştefan cel Mare, care incendiau stogurile sătenilor numai ca să aibă ocazia să se joace cu autospeciala, o perioadă a fost linişte. Vineri, însă, 7 tone de furaje din curtea unui sătean s-au făcut scrum. Operaţiunile de stingere a incendiului, la care au participat atât pompierii militari, cât şi voluntarii din localitate, au durat o oră şi jumătate. Şi de data asta s-a stabilit că a fost vorba despre o acţiune intenţionată, de acum încolo fiind treaba poliţiştilor să stabilească identitatea celui care a pus focul.

Un cal şi o vacă, salvaţi de pompieri

Vineri şi sâmbătă seara, pompierii militari din Piatra Neamţ au avut două misiuni de salvare a unor animale mari. Prima a fost la Viişoara, comuna Alexandru cel Bun, unde un cal a căzut într-un bazin dezafectat. Şase subofiţeri au legat animalul cu furtunuri şi au reuşit să-l scoată, în siguranţă, la suprafaţă, cu ajutorul unui buldoexcavator. Exact după 24 de ore, militarii au fost anunţaţi că o vacă a căzut într-un canal cu apă din localitatea Dumbrava Roşie. De această dată au intervenit cinci subofiţeri, care au ancorat animalul şi l-au tras din canal.

Bărbat înecat în râul Moldova

Un bărbat s-a înecat în râul Moldova, sâmbătă seara, în timp ce încerca să traverseze apa, mânând vitele cu care fusese la păşunat. Pompierii militari au fost anunţaţi la ora 22,23, când deja era întuneric, iar căutările nu se puteau face decât cu dificultate. După ce au parcurs 5 kilometri în aval de locul în care bărbatul a dispărut în apă, militarii au renunţat. A doua zi, însă, trupul omului a fost descoperit de localnici, pe malul drept al Moldovei. Medicii legişti şi poliţiştii sunt cei care vor da verdictul, după stabilirea cauzei morţii, astfel încât să nu existe suspciuni de niciun fel. Cel mai probabil, curenţii puternici l-au tras pe bărbat la fund şi l-au împiedicat să se salveze.
(grupaj de C. MIRCEA)

Articolul precedentNici când pisica nu-i acasă, consilierii romaşcani nu joacă pe masă
Articolul următorProfesorii din Neamț trimiși să caute etica în Iordania