0:00

Copil de 3 ani, bătut cu sălbăticie de concubinul mamei

Un copil de trei ani, din Rediu, a fost la un pas de moarte, după ce a fost bătut cu o cruzime ieșită din comun de concubinul mamei lui. Sub o ploaie de pumni și picioare, copilul s-a ales cu o ruptură de pancreas. Se pare că timp de 4 zile, femeia a stat cu copilul bătut în casă, fără să se gândească la faptul că acesta ar putea muri din cauza complicațiilor apărute în urma bătăii. Când a observat că starea lui se înrăutățește l-a dus la spital. Medicii l-au dus în sala de operații, miercuri, 28 mai. Concubinul și mama copilului pun bătaia pe seama neînțelegerilor sentimentale. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, o acuză pe femeie că l-ar fi înșelat în mai multe rânduri. Mai mult, acesta nu recunoaște că l-a bătut pe copil și dă vina chiar pe mamă. Femeia spune că băiețelul a fost bătut cu pumnii și picioarele în semn de răzbunare. În aceste condiții, femeia nu vrea să se mai întoarcă acasă de teama bărbatului și se adăpostește împreună cu un alt copil de-al ei la secția Pediatrie.

Băiețelul bătut este acum la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a SJU, iar doctorii spun că la 48 de ore de la operație, acesta se simțea mai bine. „Copilul a suferit o ruptură de pancreas. Dr. Chisălău a fost cel care l-a operat, iar acum copilul se simte mai bine”,a spus dr. Alexandru Juncu, directorul medical al SJU din Piatra Neamț. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au fost la spital pentru a vedea băiețelul și, după finalizarea anchetei polițiștilor, aceștia vor decide dacă mama mai poate să-și țină copilul aproape sau dacă acesta va fi dus într-un centru de plasament. (M.T.)

Bobeanu, cu două luni mai bun decât Anton

Doi clienţi de-ai cunoscuţilor avocaţi Răzvan Bobeanu şi Monica Anton au fost condamnaţi, ieri, pentru tentativă de omor, la pedepse cu suspendare sub supraveghere. În plus, Tribunalul Neamţ a dispus eliberarea lor de îndată, însă lucrurile se pot schimba dacă decizia va fi atacată şi judecătorii de la Curtea de Apel Bacău vor hotărî altceva. Claudiu Corduneanu, asistat de avocata Monica Anton, şi Constantin Bălţătescu, apărat de Răzvan Bobeanu, au fost judecaţi pentru că au bătut crunt un bărbat din comuna Ştefan cel Mare, l-au acoperit cu frunze şi l-au lăsat să zacă într-un şanţ. Băieţii victimei au scăpat cu fuga şi n-au avut curaj să se întoarcă la locul agresiunii decât după ce s-a luminat de ziuă. Gheorghe Iordache a scăpat cu zile numai pentru că a fost rezistent, dar era inert şi dacă nu ar fi fost dus repede la spital nu se ştie câte şanse ar mai fi avut. Mai ales că era luna octombrie, iar temperaturile nocturne nu erau deloc blânde.

După un proces relativ scurt magistraţii au hotărât să-l condamne pe Corduneanu la 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar pe Bălţătescu la 3 ani şi 4 luni, tot cu suspendare. În plus, primul are un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, iar al doilea de 5 ani şi 4 luni, timp în care – dacă mai comit vreo infracţiune – se pot trezi după gratii pentru că se revocă suspendarea pedepsei. Sentinţa nu este definitivă şi oricare dintre părţi, inclusiv Parchetul Neamţ, care a cerut tot timpul prelungirea mandatelor de arestare pentru cei doi agresori, poate să o atace la Curtea de Apel Bacău, care va avea ultimul cuvânt. (C. MIRCEA)

Articolul precedentŞedinţă de CL cu primar zâmbitor
Articolul următorDemisie de răsunet la PNL Piatra Neamț