pietricica turism

Cristian Chilat, cunoscut sub porecla de Falău, s-a adresat Tribunalului Neamț, astăzi, 10 octombrie, cu o cerere de revizuire a sentinței prin care a fost condamnat pentru că l-a ucis pe Gheorghiță Mararu. Falău a fost condamnat definitiv la 19 ani de închisoare și la plata unor despăgubiri de 780.000 de euro către familia victimei sale, plus achitarea datoriilor către Fisc (128.000 de lei).El este arestat din luna noiembrie 2010, când l-a împușcat pe Gheorghiță Mararu într-o cafenea din centrul orașului și l-a rănit pe fratele acestuia – Bogdan Mararu.

Chilat a făcut o cerere de reducere a pedepsei imediat după ce-a intrat în vigoare Noul Cod Penal, în anul 2014, însă nu a avut succes, nereușind să obțină decât o diminuare a pedepsei complementare (interzicerea unor drepturi civile), care nu-l afecta foarte mult. Acum s-a mobilizat din nou și a făcut inițial o cerere de întrerupere a executării pedepsei, care a fost trimisă de la Tribunalul Iași la Tribunalul Cluj spre soluționare, și încă nu a primit termen, și o cerere de revizuire la Tribunalul Neamț, care are termen de judecată în ziua de 13 noiembrie 2019.

Interesant este că, în paralel, Bogdan Mararu a cerut liberarea condiționată, a obținut o sentință favorabilă la Judecătoria Bacău și urmează să-i fie judecată cererea la Tribunalul Bacău, la începutul lunii noiembrie.

C. MIRCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here