PDL și PNL se întâlnesc regulat

alianta politica

Alianța electorală dintre PDL și PNL funcționează în Neamț cu o periodicitate lunară. Potrivit declaraței lui Alexandru Drăgan, primarul comunei Tașca și președinte al PDL Neamț, colaborarea este una care se face lunar, în funcție de necesitatea coordonării acțiunilor. ”În acest moment, ne pregătim de alegeri. Nu știu încă cine va fi candidatul (între timp, la București a fost nominalizat Klaus Iohannis în defavoarea lui Cătălin Predoiu – n.red.), oricum este treaba celor de la centru. Noi ne facem treaba aici cât se poate de bine aici. Din punct de vedere organizatoric, ne-am ales un birou permanent restrâns, care se întrunește săptămânal, la fel au făcut și liberalii și, o dată pe lună, ne întâlnim pentru a vedea care sunt problemele și pentru coordonare”, a declarat Alexandru Drăgan.

Este inutil să reamintim că până la alegeri mai este foarte puțin timp și că doar cu întâlniri lunare este foarte greu de făcut față PSD-ului și aliaților săi, mai ales când nici nu poți fi sigur de toți membrii de partid sau măcar pe cei din Biroul Permanent, că nu fac jocul unei alte formațiuni de dreapta.

(V.B.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...