Ieri, 18 august, în jurul orei 16,30, pe DN 15 D, în zona Dealul Mărului, în Gâdinţi, a avut loc un accident soldat cu rănirea a patru persoane.
Potrivit IPJ Neamţ, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, cetățean francez, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din județul Timiș, ce circula din sens opus. În urma impactului, şoferii şi două pasagere din ambele maşini au suferit răni, au primit primele îngrijiri la faţa locului fiind transportate de urgenţă la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.
„Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 56 de ani. Aceștia au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
Femeia de 52 de ani şi bărbatul de 56 de ani, cetăţeni francezi, au fost internaţi la ortopedie, cu problem la coloana vertebrală pentru care vor fi transferaţi la Iaşi pentru un consult neurochirurgical. Şoferul celuilalt autoturism este suspect de contuzie splenică şi posibil hematom al splinei. Pasagera din Timiş a fost cea mai norocoasă, ea a plecat acasă după ce a fost consultată.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje cu ambulanțe SAJ. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Angela Croitoru