ciocan justitiePatru romașcani au fost încarcerați în penitenciar după ce au fost găsiți vinovați de nereguli cu stupefiante. Cu toții erau în arest la domiciliu când magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău s-au pronunțat definitiv în cauză și au menținut pedepsele privative de libertate pronunțate de instanța de fond, Tribunalul Neamț. „Cei în cauză au fost conduși de polițiști la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, anunță Poliția Neamț.

Este vorba de bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 44 de ani care au primit pedepse de un an și 11 luni și cel mult 4 ani și jumătate de detenție, cumulate pedepsele însumând aproape 14 ani de închisoare. În cauză au fost acuze de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,  deținerea fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Gruparea a fost destructurată la finalul lunii noiembrie 2022 când au avut loc 7 percheziții domiciliare în mai multe locații din județ. Cercetările au stabilit că începând din anul 2022 membrii grupului au procurat și comercializat droguri de risc și de mare risc precum și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori din Neamț. La percheziții au fost găsite și ridicate 800 grame canabis, un kilogram de substanțe psihoactive, dispozitive de mărunțit, cântare electronice sau diverse sume de bani în lei și valută.

(G.S.)

Articolul precedentLiviu Buțincu, candidatul surpriză al PSD la Primăria Bicaz și senatorul Răzvan Cuc vin la „Cafeaua de dimineață”
Articolul următorLiviu Buțincu – candidatul PSD la Primăria Bicaz
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.