Patru echipe de handbal de la LPS Piatra Neamţ pe podium

Handbalistele junioare unu ale Liceului cu Program Sportiv (LPS) Piatra Neamţ, antrenoare profesoarele Luminiţa Ciocârlan şi Crina Maxim, stau cel mai bine în clasament dintre cele 6 echipe feminine şi masculine înscrise în campionat. Pietrencele sunt lidere în seria A cu 18 puncte, fiind urmate de LPS Roman (15) şi LPS Iaşi (15). Din păcate, junioarele doi şi trei ale profesoarelor Andreea Savin şi Carmen Dulgheru ocupă locurile 5 în seriile lor având şanse minime de calificare în fazele superioare ale competiţiei. La secţiunea masculină, juniorii pietreni unu, doi şi trei, pregătiţi de profesorii Adriana şi Răzvan Caba au încheiat prima parte a sezonului pe locul al treilea.

„La juniori trei o să fie o luptă foarte, foarte grea, deoarece din 4 echipe se vor califica doar 3. Obiectivul nostru este să accedem la turneul semifinal, chiar dacă avem meciuri pe terenurile a două dintre contracandidatele noastre. La juniorii doi şi trei suntem deja calificaţi, însă la trei urmărim ocuparea locului al doilea, având în vedere că primele două echipe vor veni să joace la noi acasă în retur„, a spus profesorul Răzvan Caba, antrenorul celor trei echipe masculine.

LPS Piatra Neamţ a fost declarat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ la Gala Sportului Nemţean cea mai bună unitate sportivă şcolară din judeţ în anul 2016. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. La vânătoare de relicve din cel de-al Doilea Război Mondial

În ultimele două zile, echipajele pirotehnice din cadrul Inspectoratului...

FOTO Suceava Tranzitul pelerinilor către Ucraina, prin județul Suceava, de Anul Nou Evreiesc

Județul Suceava s-a aflat, în perioada 7–11 septembrie 2026,...