Curtea de Apel Bacău
Curtea de Apel Bacău

Ioan Handaric, unul dintre acţionarii SC New Star Borleşti, o firmă foarte cunoscută la vremea ei, dar cu mari probleme în ultimul timp, se află în proces cu Agenţia Naţională de Integritate.

Conform comunicatului instituţiei, Handaric – care deţine şi în prezent calitatea de consilier local, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, întrucât S.C. NEW STAR S.A. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator) a încheiat un contract comercial de furnizare produse cu Primăria Borlești, în baza căruia societatea a încasat suma de 6.312,84 Lei. Persoana evaluată a încălcat, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003”.

Ioan Handaric nu crede că inspectorii de integritate au dreptate, aşa că a deschis o acţiune la Tribunalul Neamţ, prin care a cerut anularea raportului ANI. Numai că a greşit instanţa. În şedinţa de judecată de săptămâna trecută, magistraţii au constatat că nu au competenţa materială pentru a soluţiona dosarul aşa că au declinat cauza Curţii de Apel Bacău.

Pe de altă parte, pe rolul Tribunalului Neamţ rămân celelalte procese pe care acţionarii New Star – Ioan și Andrei Marian Handaric, plus Vasile Băbuș – le au cu diverşi creditori. Parte în procese este şi firma Elva Cont, care are calitatea de lichidator. (C. MIRCEA)

Articolul precedentVolei Club Municipal, amicale prin Ucraina
Articolul următor“Veselia” la volan combătută cu sute de amenzi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.