Partidul Noua Românie are organizație locală și la Piatra Neamț. Urmează să-și găsească și președintele

ORGANIZATIA-PNR-PIATRA-NEAMTPartidul Noua Românie (PNR) și-a deschis, pe 8 martie, cea de-a noua organizație locală la Piatra Neamț. Până acum, PNR avea organizații locale la Ploiești, Constanța, Timișoara, sectoarele 3 și 4 din București, Craiova, Galați și Iași.

Potrivit comunicatului P.N.R., pe 19 martie, membrii locali sunt ”convocați” la Adunarea Orășenească pentru a-și alege, prin vot secret, președintele, vicepreședintele, secretarul general, trezorierul și trei membri ai adunării în Biroul Executiv Local. „De 8 martie, facem în dar tuturor femeilor din Piatra Neamț, o Organizație Locală în care sunt binevenite pentru a construi împreună o Nouă Românie. Așa cum am promis, ne ținem de cuvânt și, zi de zi, muncim în echipă la acest proiect pentru a înființa cât mai multe Organizații Locale. Azi a venit rândul membrilor din Piatra Neamț. Sunt nerăbdător să merg pe 19 martie la Piatra Neamț, să-i cunosc și împreună să dezvoltăm, în acest oraș frumos, o structură locală puternică. Felicit toți membrii din Piatra Neamț care fac parte din structura locală, cât și pe cei care și-au adus aportul la înființarea acestei organizații”, a spus Sebastian Popescu, președintele PNR.

Andreea AMARIEI

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...