PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ NEAMȚ / Comunicat Presă

Ref. la campania umanitară: Sprijin pentru românii din sudul țării afectați de inundații

Având în vedere drama impresionantă a românilor din județele Gorj, Vâlcea şi Argeş, cărora inundațiile din ultimele zile le-au distrus gospodăriile, Fundația Mișcarea Populară și Partidul Mișcarea Populară Piatra Neamț au demarat la începutul lunii august o campanie de strângere de ajutorare a persoanele sinistrate.

Astăzi, 12 august, donațiile vor fi trimise către persoanele sinistrate. Pietrenii și-au dovedit încă o dată spiritul de solidaritate și omenie și au răspuns apelului nostru, astfel încât am reușit să strângem: peste 30 de saci de îmbrăcăminte, 10 baxuri de apă, perne și plapume, lenjerii, pături, încălțăminte pentru adulți și copii,  2 baxuri ulei, jucării, veselă (tacâmuri, farfurii, pahare), televizoare etc.

”Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat demersului nostru, un demers de suflet și de solidaritate cu români aflați într-o situație critică. Ne bucurăm că putem să facem ceva pentru acei oameni, cât de puțin, și că exemplu nostru a fost preluat și de alții. E o dovadă în plus că, în ciuda diverselor divergențe existente în societate, solidaritatea între români este acolo, e o valoare de nezdruncinat. În ceea ce privește lucrurile donate, acestea vor pleca către persoanele sinistrate în cursul zilei de azi.” a declarat Mihaela Stoica, președintele organizației PMP Piatra Neamț.

Biroul de Comunicare al PMP Piatra Neamț

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...