0:00

Luni se împlinesc 7 ani de la plecarea la Domnului a părintelelui Ioanichie Bălan (n. 10 februarie 1930, Stănița, județul Neamț – d. 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria), cunoscutul duhovnic și arhimandrit român care ne-a lăsat o carte de căpătâi a Ortodoxiei Române, “Patericul românesc”. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, la 4 noiembrie 1949 a venit la Mănăstirea Sihăstria. Se tunde în monahism la data de 14 aprilie 1953. Între anii 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Începînd cu anul 1955 se face remarcat ca un bun predicator și, mai ales, ca un apreciat scriitor. Între1971-1990, sub presiunea autorităților comuniste, ierodiaconul Ioanichie Bălan este transferat la Mănăstirea Bistrița din judeţul Neamţ, pentru că Sihăstria a devenit un soi de azil de bătrâni, mai mulţi monahi fiind aduşi acolo de la mănăstirile şi schiturile închise de comunişti. Întoarcerea în Sihăstria a obştii de monahi a Mănăstirii Slatina, după 1959, i-a adus aproape pe cel care i-a rămas duhovnic până la moartea sa din anul 1990, Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru.

Dragostea dumnezeiască şi rugăciunea neîncetată a acestui părinte l-au povăţuit şi ocrotit neîncetat, făcându-ise izvor de neîncetate fapte bune. Astfel, după 1971 a fost scos din Mănăstirea Sihăstria şi mutat la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ, datorită predicilor sale foarte înflăcărate. Regimul trebuia să-l ţină sub control pe cel despre care se spunea că vorbeşte cu atâta putere, dar aducându-l la Piatra Neamţ, nu a făcut decât să-l facă şi mai cunoscut creştinilor. Aici Părintele Justin Pârvu i-a fost vecin de chilie, după ce cu ani înainte îl cunoscuse la Roman, înainte de arestarea sa din 1948. În Mănăstirea Bistriţa a publicat prima carte, o monografie dedicată acestei mănăstiri. De aici a fost trimis la Bucureşti, pentru a face Facultatea de Teologie, la rugămintea Patriarhului Iustinian. Între 1971-1975 urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti pe care îl absolvă cu licența „Chipuri de călugări îmbunătățiți din mănăstirile nemțene“. A fost hirotonit ieromonah de către IPS Teoctist la 2 februarie 1979, hirotesit apoi protosinghel în 1984 și arhimandrit în1992. În 1990 revine la mănăstirea Sihăstria unde își continuă activitatea misionară de popularizare a credinței ortodoxe. Considerat un “element antisocial”, “mistic”, părintele Ioanichie fiind urmărit sistematic de Securitate şi avertizat în numeroase rânduri. La începutul anilor 70, un securist “vigilant” caută în documentele părintelui şi dă de manuscrisul “Patericului”, lucrarea fiind apoi “recenzată” de un “expert” politruc, din punctul de vedere al ideologiei comuniste, acesta propunând Securităţii interzicerea publicării, deoarece considera că lucrarea prezenta un caracter antisocial. Iată ce scria în referatul său politrucul:

“Toată lucrarea ridică la rang de nobleţe sufletească izolarea, neparticiparea la viaţa de toate zilele, retragerea în contemplaţie, sărăcie şi umilinţă, oferind exemple numeroase de oameni din popor care au procedat astfel şi care, până la urmă, au fost remarcaţi de Dumnezeu. Autorul vorbeşte de revelaţii divine, de transfigurări, trecând sub tăcere faptul că majoritatea acestor sfinţi erau de fapt bolnavi mintali sau epileptici, ale căror halucinaţii şi crize sunt considerate momente de intrare în legătură cu divinitatea. Lucrarea nu este antistatală prin intenţia autorului, ci prin mania sa mistică. Este însă o carte profund antisocială care derutează minţile simple şi care, în mod indirect, abate de la calea activităţii constructive, de la ambianţa sănătoasă de a-ţi crea fericirea prin muncă şi cinste. Circulaţia (oricât de restrânsă) a acestor lucrări este absolut neindicată şi reprezintă o modalitate clandestină de influenţare a poporului în direcţia misticismului, ignoranţei şi izolării sociale. (…) Totul este o însăilare de mituri religioase, care falsifică realitatea socială de la noi. Chiar dacă autorităţile bisericeşti au aprobat această carte, ea nu are valoare pentru cultura românească, ci este un simplu instrument de misticizare, un mijloc de tulburare a oamenilor simpli”.

Până la urmă, părintele Ioanichie a fost lăsat în pace, însă circulaţia “Patericului românesc” a fost în continuare strict controlată, ca nu cumva să stimuleze “atitudini antisocial”. Efectul a fost invers: lucrarea a devenit celebră, dorită, căutată, devenind unul din instrumentele ieşirii la liman din întunericul comunist. Părintele Ioanichie Bălan trece la Domnul la 22 noiembrie 2007 şi este înmormântat la cimitirul Mănăstirii Sihăstria. A scris: Patericul românesc; Vetre de sihăstrie românească (București); Convorbiri duhovnicești (vol. I şi II, Ed. Episcopiei Romanului,); Mărturii românești la locurile Sfinte (Ed. Episcopiei Romanului Istorioare duhovnicești (1991); Călăuza ortodoxă în biserică; Călăuza ortodoxă în familie și societate (Iași); Rînduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei împărtășanii (Iași); Părintele Paisie duhovnicul, (Iași, 1993); Părintele Cleopa duhovnicul (Iași, Convorbiri cu teologi ortodocși străini (Iași, 1994); Viața Părintelui Cleopa (1999); Sfinte Moaște din România (1999); Sfinte Icoane făcătoare de minuni din România (1999); Versuri duhovnicești (2006 și 2008).

Nicolae SAVA

Articolul precedentJula revine la Piatra Neamț
Articolul următorLiderul PNL Neamț, apel de mobilizare către toți politicienii