S-a născut în Rășinari, vechiul sat românesc de la poalele munților Sibiului, la 25 octombrie 1905, fiind al optulea copil din cei nouă frați. La vârsta de 6 ani rămâne orfan de mamă. Lipsit de mângâieri, așa cum arată în cartea sa ”Amintiri din întuneric”, a avut o copilărie grea. Școala primară a făcut-o în satul natal cu învățători cu o asprime ieșită din comun. După terminarea cursului primar se va înscrie la Școala normală și în anul 1925 obține diploma de învățător. Va primi catedră în comuna Văleni, Roman. După un an se va înscrie ca student la Academia Teologică ”Andreiana” din Sibiu. În intervalul 1934-1935 a făcut stagiul militar la Școala de Ofițeri Ploiești deoarece nu era preoțit. În Neamţ a pus bazele parohiei ortodoxe din Bicazu Ardelean (1936-1938). Participă la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 iar în toamna aceluiaşi an a fost arestat de Siguranță la Bacău. După mai multe zile de detenție prinde un moment prielnic și într-o noapte, printr-un geam mic, coborându-se pe burlanele de scurgere a apei de la etajul I, a evadat din arestul Siguranței și s-a refugiat pe un aeroport german din Gherăiești-Bacău de unde spera că va putea pleca peste graniță. De aici va pleca la Iași în acest scop: evadarea din țară. Dar un agent al brigăzii antilegionare reușește să ajungă în contact cu Părintele și-l va vinde. Așa începe calvarul negru și lung al Părintelui Nicolae Grebenea care va dura 25 de ani. Va primi 25 de ani muncă silnică și se va elibera în vara anului 1964, după 23 de ani de surghiun și nimicire. Anii de pedeapsă cei mai mulți îi va executa în Zarca Aiudului, temnița pătimirilor românești, a valahilor, a legionarilor și apoi a elitei românești după anul 1944. A fost coborât și în minele de plumb de la Baia Sprie. Anul 1951 îl găsește în lagărul de muncă al minei de plumb foarte vătămătoare de la Baia Sprie. Aici, în săptămâna mare a Patimilor lui Hristos, unii deținuți au propus Părintelui ca să serbeze Învierea, să facă slujba în mină. Părintele a acceptat propunerea, hotărâți să suporte toți la nevoie consecințele, deoarece rugăciunea era pedepsită aspru de călăii administrației. În noaptea Sfintei Învieri, din toate piepturile a răsunat cântecul de slavă: Hristos a înviat! A fost cea ma fantastică atmosferă de taină a minei la 500 m sub pământ. Eliberat în vara anului 1964 din Zarca Aiudului, Părintele Nicolae Grebenea nu a fost scutit de urmăritori, anchete și silnicii la care s-au adăugat chiar frații preoți. Da! Frații preoți (superiori) l-au prigonit, l-au turnat și au cerut excomunicarea lui din clerul Bisericesc. Părintele i-a iertat, având conștiința că a luptat pentru o cauză dreaptă și sfântă – un protest împotriva celor fără Dumnezeu. “Este greu de caracterizat părintele Grebenea în câteva cuvinte. Luptător, om cu caracter istoric, scriitor cu caracter mistic, religios, părintele întruneşte toate facultăţile acestea, şi de aici vine dificultatea întocmirii cuvântului pe care sfinţia sa m-a rugat să îl aşez la începutul cărţii sale. Despre părintele Grebenea se poate vorbi mult, întrucât e un om care a trăit o viaţă de vajnic luptător, cu un crez religios, moral şi spiritual, de martir şi mărturisitor”, spunea despre el alt mare martir al temniţelor comuniste, părintele Justin Pârvu. (N. SAVA)
