Paradă ecvestră la Rădăuţi

Centrul Cultural „Petre Țuţea” anunţă, pentru astăzi, 2 mai, desfăşurarea paradei ecvestre în Centrul Istoric al Municipiului Rădăuți. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Clubul Sportiv Ecvestru Rădăuți, Hanul Voievozilor și Grajdurile Domnești și se va desfășura în intervalul orar 13:00-14:00 pe următorul traseu: Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – BCR – giratoriu – str. Ion Nistor – Deutches Haus – Primăria – BCR – Mănăstirea Bogdana.

„O însemnată parte a celor mai reprezentative exemplare cabaline din Ținutul Rădăuților – unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor, vor participa la paradă spre desfătarea ochiului și sufletului comunității rădăuțene, cât și pentru ca turiștii aflați în mica vacanță de 1 Mai în pensiunile din zona Rădăuțiului să descopere unul dintre brand-urile de oraș pe care și actuala conducere a municipalității ar trebui să-l aprecieze la reala sa valoare, spre a-l fructifica ca pe un atu al dezvoltării durabile a Rădăuțiului”, precizează organizatorii.

Paradă ecvestră la RădăuţiIstoria creșterii cailor de rasă la Rădăuți începe încă din 1792, când a fost înființată LANDESGESTUETTS-UND REMONTIERUNGS DEPARTEMENT IN DER BUCOWINA ZU RADAUTZ, pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei austriece, începându-se cu 1.400 capete (cai moldovenești, rusești, poloni, turcești). După începerea primului Război Mondial, herghelia a fost evacuată în Austria, iar după încheierea conflagrației, după unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, statul român o reînființează, împroprietărind-o cu 3.253 ha (721 ha teren arabil, 529 ha fânețe naturale, 1.294 ha pășune naturală, 464 ha pădure și 221 ha teren ocupat de clădiri, drumuri, șanțuri și teren neproductiv). Actualmente, în Ținutul Rădăuților funcționează o herghelie la Rădăuți (având secții la Mitoc și la Brodina), cât și cluburi de echitație la Rădăuți, Sucevița și Hardic-Horodnic. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Fraudă cu fonduri europene de 114.000 euro

Procurorii Parchetului European (EPPO) au finalizat urmărirea penală și...

PIATRA BEATS – THE HEART EDITION: pe 2 mai, Curtea Domnească devine centrul distracției

De Ziua Națională a Tineretului, pe 2 mai, Curtea...

MAI avertizează: mesaj RO-Alert fals, distribuit pe rețelele sociale

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unui mesaj fals,...

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Iași. Fraudă cu fonduri europene de 114.000 euro

Procurorii Parchetului European (EPPO) au finalizat urmărirea penală și...

MAI avertizează: mesaj RO-Alert fals, distribuit pe rețelele sociale

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unui mesaj fals,...

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...