Mihai Segneanu, bărbatul din Boghicea care, în anul 2007, a împușcat un adolescent de 17 ani, pentru că a luat niște vreascuri din pădure, vrea să aibă cazierul curat. El a făcut două cereri de reabilitare, care au fost conexate, însă s-a grăbit, iar instanța le-a respins, pentru că nu era corect calculul. Mihai Segneanu a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru omor, după ce-a fost la un pas să scape cu totul de răspunderea penală, și a fost arestat pe 25 mai 2012. A executat 2 ani și 2 luni din pedeapsă și a fost liberat pe 23 iulie 2014. Cererea de reabilitare se face către instanță după 4 ani de la termenul de executare a pedepsei, nu de la cel de liberare, prin urmare dl. Segneanu mai poate încerca o dată, dar prin 2019.
Costel Cătălin Peleverde a fost împușcat de pădurar, pe 21 mai 2007, pentru că se dusese cu fratele lui, cu căruța, să adune vreascuri din pădure. A continuat să mâne caii, până i s-a făcut frig din cauza pierderii masive de sânge, a luat o haină pe el și a murit. A fost găsit a doua zi. Pădurarul a spus, inițial, că s-a împiedicat în timp ce alerga, a căzut și arma s-a descărcat accidental. Procurorul de caz nu a solicitat o expertiză balistică, deși s-ar fi impus și a trimis dosarul la Poliția Roman, unde ar fi trebuit să se facă cercetări doar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii, însă, au făcut expertiza și au stabilit, fără dubiu, că arma nu se putea descărca accidental. Concluziile lor au rămas în picioare și după contraexpertizele făcute la Iași și la București. Cu toate acestea, pădurarul a susținut, constant, că nu a vrut să-l împuște pe băiat. Până la urmă a primit o pedeapsă modică, de doar 3 ani și jumătate de închisoare, din care a executat mai puțin. Pentru viața unui om. Și nici daune n-a plătit către familia victimei, niște oameni săraci, care s-au mulțumit cu ceva ajutor la înmormântare și la pomenirile creștinești. (C.M.)