Procurorii investighează presupusa primire de „ouă și o pasăre” ca mită, ridicând întrebări asupra naturii acestor „bunuri alimentare”.
Într-un episod care pare desprins mai degrabă dintr-un roman fantastic decât din realitatea cotidiană, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, se află în centrul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind presupusa primire de mită sub forma unor „ouă și o pasăre”. Potrivit referatului trimis Parlamentului pentru ridicarea imunității parlamentare, fapta ar fi avut loc pe 27 aprilie 2024.
Un nou capitol în lupta anticorupție
„Luare de mită, faptă prev. de art. 6 din legea 78/2000, modificată, raportat la art. 289 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că la data de 27.04.2024 numitul Nelu Tătaru, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, jud. Vaslui, a primit bunuri alimentare („ouă și o pasăre”) de la o persoană de sex masculin (aparținător), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale anterioare a unei persoane de sex feminin, probabil soția aparținătorului, faptă care rezultă din înregistrarea ambientală audio-video.” (sursa: Antena 3 CNN)
Misterul ouălor și al păsării
Această situație a stârnit atât nedumerire, cât și zâmbete în rândul opiniei publice. În primul rând, ne întrebăm ce fel de „ouă” și ce fel de „pasăre” ar putea constitui obiectul unei anchete anticorupție. Să fie vorba de ouă de dragon, cumva? Dacă e așa, este posibil ca Nelu Tătaru să aibă rădăcini în familia Targaryen, iar DNA investighează de fapt o conspirație pentru recucerirea Tronului de Fier.
Sau poate că pasărea în cauză este însăși Andilandi, Pasărea Măiastră din basmele românești. În acest caz, fostul ministru ar fi primit o misiune de la Ursitoare, implicându-se într-o aventură fabuloasă alături de Calul Năzdrăvan, Blajini și Uriași, luptând împotriva Ielelor, Zmeilor și Balaurilor. Dar, spre deosebire de povești, unde cheia succesului se află în sufletul eroului, în realitate cazul se reduce la fapte și dovezi.
O călătorie spre un alt tărâm?
Adăugând un nou capitol acestei povești, perchezițiile de la cabinetul lui Nelu Tătaru au durat 8 ore într-un spațiu de doar 20 de metri pătrați. O explicație posibilă ar fi că anchetatorii au descoperit un dulap magic ascuns printre cărțile de medicină, care i-ar fi transportat direct în Narnia. Se pare că timpul petrecut acolo a contribuit la durata percheziției, iar anchetatorii s-au trezit luptând alături de Aslan împotriva Vrăjitoarei Albe. La întoarcere, au realizat că, deși în Narnia au trecut ani, în cabinetul doctorului au trecut doar câteva ore.
Ouăle și pasărea după 6 luni
Lăsând fantezia deoparte, rămâne aspectul practic al situației. Dacă presupusa mită a constat în „ouă și o pasăre” primite în aprilie, ce se așteptau să găsească procurorii acum, la câteva luni distanță? Oare au sperat să descopere în timpul perchezițiilor vreun frigider magic în care aceste produse perisabile au fost păstrate intacte? Sau poate că între timp ouăle au eclozat și avem acum niște pui… de dragon? Situația pare desprinsă din teatrul absurdului. Ne aflăm în fața unei anchete în care se caută ouă și păsări la luni bune după presupusa faptă, iar fotografiile prezentate ca probă pot fi interpretate în multiple moduri.
Banii vorbesc?
În ceea ce privește imaginile prezentate în dosar, care îl arată pe Nelu Tătaru cu bani pe birou, situația rămâne neclară. Faptul că niște bani se aflau pe birou nu demonstrează automat că au fost primiți ca mită. Este posibil ca aceia să fi fost banii personali ai medicului, iar el îi număra sau poate că pacienții i-au lăsat acolo fără consimțământul său, iar el a fost fotografiat tocmai în timp ce îi refuza. Avocatul său a declarat că banii erau ai medicului și că acesta îi număra pentru a ști exact ce sumă are asupra sa: „domnul doctor, dimineața, își număra banii ca nu cumva să vină cei de la DNA sau din altă parte să-l întrebe câți bani aveți la dumneavoastră și el să nu poată să-i justifice”, a explicat apărătorul său (sursa: hotnews.ro). Iar dacă în timpul percheziției se găseau bani „ascunși” printre filele cărților de medicină din birou, oare asta ar fi însemnat că domnului Tătaru îi plac semnele de carte deosebite?
În final, după opt ore de percheziții minuțioase în cabinetul domnului Tătaru, nici urmă de ouă de dragon sau de pasăre măiastră nu a fost găsită ascunsă în sertare, în frigider sau în dulapul magic. Se pare că, în loc să descopere mistere fantastice, anchetatorii au realizat că uneori realitatea poate fi la fel de surprinzătoare ca ficțiunea, dar nu în modul așteptat. Până la urmă, nu putem decât să zâmbim în fața acestei situații demne de un basm modern și să așteptăm deznodământul cu aceeași curiozitate cu care așteptăm următorul sezon din House of the Dragon.
Alexandru Andrieș
Foto: Antena 3 CNN
Noroc de postarea politrucului de la RAR numit de Tătaru, ca nu aflam de obscurul link. Salariații spun ca e bolnav… cum bolnav, dar de FB are vreme? I/o fi dat tot Tararu medical? De aia dublu impozitat?