Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00

România trece la ora de iarnă iar în noaptea de 24 spre 25 octombrie ora 04:00, devine ora 03:00, astfel că vom dormi mai mult cu o oră. Mersul trenurilor nu va fi influențat iar circulația feroviară se va desfășura în mod normal. Nici cursele feroviare internaționale nu vor avea modificări ale orarului având în vedere faptul că majoritatea țărilor învecinate trec la același moment la ora de iarnă. Telefoanele mobile, laptopurile și alte dispozitive electronice își actualizează automat ora, însă cei care au ceasuri clasice sau la alte dispozitive casnice cu ceas precum cuptorul sau aragazul, schimbarea nu se face automat și ora trebuie setată manual.

Conceptul orei de vară a fost introdus cu scopul declarat de a profita cât mai mult timp posibil de lumina naturală. Considerentele economice nu s-au sincronizat cu cele de sănătate și multe persoane acuză o neadaptare a organismului la schimbarea orei, care se manifestă în general prin oboseală accentuată. Însă sunt și beneficii precum expunerea prelungită la lumina naturală care are efect asupra sănătății și a stării de spirit.

În anul 2019 Parlamentul European a decis renunțarea la schimbarea orei. Decizia ar fi trebuit să intre în vigoare în 2021, însă trebuia confirmată de Parlamentele naționale, iar în țara noastră acest lucru nu s-a întâmplat. În România ora de vară a fost introdusă în anul 1932 și a fost valabilă în perioada 22 mai – 2 octombrie.

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora