Opt pompieri nemțeni au ajuns în Atena

Un nou contingent format din 40 de pompieri români a ajuns la sfârșitul lunii august în Grecia. Aceștia vor înlocui echipele care, timp de două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de stingere a incendiilor și monitorizare a zonelor cu risc din estul Atenei.

Din acest contingent fac parte și opt pompieri nemțeni, potrivit informațiilor furnizate de căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava al județului Neamț.

„În această perioadă, din cadrul modulului specializat pentru stingerea incendiilor care va acționa în Republica Elenă fac parte și  pompieri nemțeni:

  • Lt. Pricope Iulian  (locțiitor comandant Detașament Roman va îndeplini functia de on-site comander)
  • Plt.adj. Ciocanariu Dumitru (conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Târgu-Neamț)
  • Plt.adj. Macovei Iulian (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Piatra-Neamț)
  • Plt.maj. Azamfirei Alexandru (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Târgu-Neamț – Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului)
  • Sg.maj. Andrei Iustin (servant în cadrul Detașamentului Târgu-Neamț)
  • Sg.maj. Pașcu Mihăiță (servant în cadrul Detașamentului Piatra-Neamţ)
  • Sld. Corfu Ionuț (servant în cadrul Detașamentului Târgu-Neamț)
  • Sld. Ungureanu Valeriu (servant în cadrul Detașamentului Târgu-Neamț – Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului)”, se arată într-un comunicat de presă al sursei citate.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...