Cererea de personal la nivelul județului Neamț rămâne constantă de câteva săptămâni bune, iar pe final de septembrie și debutul celei de-a doua luni a toamnei calendaristice mediul de afaceri ar avea nevoie de 620 de lucrători. Conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț cele mai multe oportunități sunt în zona reședinței de județ unde sunt vacante 316 posturi, la Roman se recrutează 227 de persoane în timp ce la Târgu Neamț sunt doar 77 de job-uri.
La Piatra Neamț cele mai multe oportunități sunt pentru personalul cu studii medii, în timp ce licențiații nu prea au de unde alege. Sunt puține cereri iar cei mai căutați sunt inginerii pentru care piața oferă 8 job-uri. Ca pondere din total cele mai multe posturi, 49, sunt pentru muncitori necalificați, 27 pentru lăcătuș mecanic și mai este nevoie de 16 sudori, 13 tapițeri sau 12 agenți de securitate. În alte ocupații sunt mai puține posturi disponibile și trebuie spus că se menține cererea de personal în industria ospitalității. Cei interesați trebuie să se adreseze specialiștilor din cadrul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamț de pe strada Mihai Eminescu.
La Roman se recrutează personal în industria ușoară unde este nevoie de 17 confecționeri textiliști dar și muncitori necalificați. Personalul de înaltă calificare are la dispoziție 12 posturi cele mai multe dintre acestea fiind pentru ingineri specializați ca agronomi, constructori, topografi sau electroenergetică. La Târgu Neamț se pot angaja doar două persoane cu studii superioare, un economist și un agent vânzări – inginer agricol sau horticol. În rest este de muncă pentru cei care pot presta ca fierar betonist, gaterist, dulgher sau tâmplar universal.
Lista completă a locurilor de muncă disponibile în Neamț o puteți consulta mai jos.
Comunicat PNRR 1 - C1 (1)(G. S.)