Oniceni: 11 miliarde vechi pentru terminarea drumului

oniceni1102

În ultimul an, despre ”anomalia” drumului comunal dintre satele Oniceni și Poiana Humei s-a tot pomenit. Practic, tot necazul modernizării acestui drum ține de o porțiune de un kilometru, care nu a fost inclusă în actualul proiect de modernizare, pentru că, anterior, Guvernul României finanțase asfaltarea acesteia. Și asta, dintr-un motiv bine întemeiat la vremea respectivă, zona fiind presărată cu o mulțime de izvoare.

Fosta administrație publică locală a gândit, probabil, că rezolvarea problemelor pentru acel segment ar ușura traiul de zi cu zi al localnicilor. De acord, numai că lucrarea efectuată acum vreo 10 ani a fost de proastă calitate, fără drenuri, iar din asfaltul de atunci s-a ales praful. Acum, drumul este modernizat, cu excepția segmentului de  un kilometru, care nu a fost prins, pe drept, în proiect, iar de aici toată tevatura: proiect nou,  intervenții pe la Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, bașca pe la premier și peste tot unde s-a găsit o ușă dispusă să fie deschisă. Totuși, primarul actual al comunei, Ioan Duminică, ne-a relatat că, la această oră, șanțurile sunt făcute pe acea porțiune de drum, însă este nevoie de un dren, pentru a elimina surplusul de umiditate. „Noul proiect este deja pe SEAP. Așteptăm binecuvântarea guvernului pentru licitație și finanțare”, a precizat Ioan Duminică.

C. NEGRU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...