Olimpiada Internațională de Informatică a Europei Centrale în Neamţ

isj 2014Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Neamț se pregătește de pe-acum de organizarea celei de-a 23-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Informatică a Europei Centrale.

Concursul, care va avea loc în vara următoare, este destinat elevilor de liceu și a debutat în 1994, în România (la inițiativa țării noastre). Până în prezent, trei ediții, 1994, 2000 și 2009 s-au desfășurat în România. Primele două în Cluj și cea mai recentă în Târgu-Mureș. Alături de România mai există câteva țări cu statut permanent de organizatoare: Cehia, Croația, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria.

Potrivit profesoarei Florentina Ungureanu, inspector școlar de Informatică, din cadrul IȘJ, conform regulamentului, fiecare țară gazdă poate înscrie câte două echipe (formate din 4 elevi și 2 profesori), în loc de un echipaj, așa cum se întâmplă în cazul celorlate țări. Mai mult, tot țara gazdă are posibilitatea să mai invite două țări.

Noi ne-am gândit la Republica Moldova, pentru că în alt context nu ar avea acces la acest concurs și la Elveția datorită unei relații de reciprocitate pe care o avem de mai mult timp, în ceea ce privește activitățile competiționale”, a precizat prof. Ungureanu.

Competiția este finanțată de Ministerul Educației și de autoritățile județene și locale. Anul trecut, olimpiada a avut loc la Brno (Cehia). Acolo, 4 medalii au fost cucerite de elevii români. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...