Ceea ce la început părea un zvon, s-a confirmat. În şedinţa de aseară a Biroului Politic Judeţean al PNL Neamţ, preşedintele Mugur Cozmanciuc şi echipa sa de încredere au desfiinţat BPL al PNL Piatra Neamţ. A fost numit un birou interimar de coordonare despre a cărui misiune şi termene, probabil, vom afla amănunte.
Constantin Teodorescu confirmă că el este coordonatorul echipei care înlocuieşte Biroul Politic Local, dar insistă că nu-şi doreşte în niciun caz funcţia de preşedinte. Cât priveşte motivele oficiale ale dizolvării, după multe insistenţe, Teodorescu a afirmat sec: ”Au încălcat statutul partidului”, refuzând să dea alte detalii. Ceea ce îi invită pe curioşi la studierea celor 44 de pagini ale statutului.
În altă ordine de idei, consideră că absenţa primarului Dragoş Chitic de la şedinţa biroului judeţean nu este o surpriză, întrucât primarul de Piatra Neamţ, potrivit afirmaţiei fostului său coleg de echipă executivă la primărie, a participat până acum la o singură întâlnire oficială a BPJ.
Unul dintre membrii BPL-ului dizolvat, considerat drept fidel al primarului Chitic, a declarat în această dimineaţă, unui apropiat de al său, cu jumătate de gură: ”Tot noi facem biroul. Dacă evenimentele se vor desfăşura în aceeaşi notă, mâine poate fi dizolvat şi BPJ. Din păcate, cred că partidul, în Neamţ, a mai făcut un pas spre prăbuşire”.
Până la această oră, în ciuda insistenţelor, deputatul Mugur Cozmanciuc şi primarul Dragoş Chitic nu au răspuns la telefon. (E.C.)